Pledoarie finală, susținută de Kamala Harris în campanie: Trump doreşte ”o putere nelimitată”

30 octombrie 2024, 08:35

O țară înrădăcinată în libertate sau condusă de haos și dezbinare. Aceasta este, în opinia Kamalei Harris, alegerea crucială pe care America trebuie să o facă peste o săptămână. Ea a preferat o pledoarie solemnă către alegători, mai ales către cei indeciși, în contrast cu show-ul strălucitor de la Madison Square Garden și ofensiv al lui Donald Trump. „Nu voi preda poziția de lider global, voi sta alături de prietenii noștri, pentru că știu că Alianțele garantează siguranța și forța Statelor Unite„, a subliniat Harris, într-un răspuns nu doar pentru propriii alegători, ci și pentru Europa.

Locul pledoariei finale susținute de Kamala Harris mai ales pentru alegătorii indeciși nu a fost ales la întâmplare. De acolo se vede Casa Albă.

Kamala Harris, candidat democrat la Casa Albă, vicepreşedinte SUA: Știm cine este Donald Trump. El este persoana care a stat chiar în acest loc acum aproape patru ani și a trimis o mulțime înarmată la Capitoliul Statelor Unite pentru a răsturna voința poporului într-o alegere liberă și corectă, o alegere pe care știa că a pierdut-o. Donald Trump intenționează să folosească armata Statelor Unite împotriva cetățenilor americani care pur și simplu nu sunt de acord cu el. Oameni pe care îi numește, citez, ‘inamicul din interior’. America, acesta nu este un candidat la președinție care se gândește cum să-ți facă viața mai bună. Acesta este un om instabil, obsedat de răzbunare, consumat de nemulțumiri și dornic de putere necontrolată.

O săptămână. Atât este răstimpul pentru ca alegătorii indeciși să își stabilească opțiunea – nu doar între două partide sau doi candidați.

Kamala Harris, andidat democrat la Casa Albă, vicepreşedinte SUA: Aceste alegeri sunt mai mult decât o alegere între două partide și doi candidați diferiți. Este o alegere despre a avea o țară înrădăcinată în libertate pentru fiecare american sau condusă de haos și dezbinare.

Harris a vorbit despre cariera sa de procuror, despre lupta cu cartelurile și cu cei în căutare doar de profit. Dacă îmi dați șansa de a lupta în numele vostru, nimic în lume nu-mi va sta în cale, a subliniat candidata democrată, care a numit scăderea costurilor vieții cea mai mare provocare a unui nou tip de leadership pe care îl propune pentru Casa Albă. Ea s-a referit în mesajul către alegătorii americani și la ce reprezintă Statele Unite ale Americii în plan international.

Kamala Harris, candidat democrat la Casa Albă, vicepreşedinte SUA: Voi consolida, nu voi preda poziția de lider global a Americii. Liderii lumii cred că Donald Trump este o țintă ușoară, ușor de manipulat prin lingușeală sau favoruri. Și puteți crede că autocrați precum Putin și Kim Jong Un îl susțin în aceste alegeri. Voi susține întotdeauna securitatea noastră, voi promova interesul nostru național și mă voi asigura că Statele Unite ale Americii rămân, așa cum trebuie să fie pentru totdeauna, campion al libertății în întreaga lume.

Cel mai recent sondaj Reuters / Ipsos o dă câștigătoare pe Kamala Harris, care se află însă cu doar un procent în fața lui Trump. Scorul este 44% la 43%, în marja de eroare de +/-3%.

Un emerit profesor de istorie, care a prezis cu succes rezultatul a nouă din ultimele 10 alegeri prezidențiale, își menține opinia.

Allan Lichtman, profesor de istorie, Universitatea Americană, Washington DC: Predicția mea din 5 septembrie nu s-a schimbat. Așa cum am spus, nu se leagă cu sondajele, cu opiniile experților, cu evenimentele efemere ale campaniei. Prevăd în continuare o victorie a lui Harris.

Partidul Democrat aflat la putere poate pierde la 6 capitole cheie din cele 13 ale sistemului de predicție folosit cu succes de eminentul profesor de istorie, și totuși să păstreze Casa Albă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite