Plecarea lui Klaus Iohannis din fruntea țării nu rezolvă problemele pe care le are România, spun analiștii

12 februarie 2025, 20:36 (actualizat 13 februarie 2025, 06:52)

Tensiunile de pe scena politică sunt departe de a se încheia. Este opinia multor analiști, care consideră că anii în care Klaus Iohannis nu a comunicat aproape deloc cu societatea și clasa politică lasă în urmă o doză mare de neîncredere, greu de depășit de cei rămași la conducerea țării. În plus, România trebuie să acționeze prudent și la capitolul economic, sunt de părere experții. Mai ales că, în acest moment, percepția investitorilor atârnă de un fir de aţă.

Plecarea lui Klaus Iohannis din fruntea țării nu rezolvă problemele pe care le are România, potrivit analiștilor.

EMILIAN ISĂILĂ, jurnalist spotmedia.ro: Această atmosferă gri, să-i spunem, de la acest transfer de putere, arată de fapt contextul în care se află România. E un context dificil pentru Europa și întreaga lume. E, încă, un război la graniță, avem instabilitate în Orientul apropiat. Nu știm în ce direcție o va lua lumea, avem o creștere a forțelor politice extremiste.

Ioan Stanomir, analist politic: Noi nu suntem o țară în haos, suntem o țară care a trecut printr-o criză politică și trece în continuare printr-o criză politică, nu interimatul este problema, ci lipsa de încredere, lipsa capacității reprezentanților statului nostru de a mai comunica credibil și de a apăra valorile pe care trebuie să le apere.

Tensiunile de pe scena politică par a fi și ele departe de final.

Valeriu Turcan, analist politic: (n.r., întrebare: Credeți că după demisia lui Iohannis am putea avea parte și de o altă demisie? S-ar putrea schimba guvernul, acum, după alegeri?) Puțin probabil. Pe de altă parte, există presiuni politice nu doar din partea Opoziției, ci există și o situație complicată în interiorul PSD-ului, unde lucrurile nu s-au așezat foarte clar după eșecul epic de la prezidențiale, unde s-au făcut toate erorile posibile, inclusiv transferul de voturi către Simion și Georgescu.

EMILIAN ISĂILĂ, jurnalist spotmedia.ro: Este o mare presiune, în opinia mea, pe Marcel Ciolacu, care va trebui să ia o decizie și să găsească să vadă dacă are resurse politice și susținerea necesară pentru a rămâne prim ministru.

Demisia lui Klaus Iohannis nu a produs schimbări mari în plan economic. Analiștii susțin însă că e nevoie de prudență în continuare.

Adrian Negrescu, analist economic: Noi, dacă nu vom reuși să fim credibili în fața investitorilor în perioada următoare, mi-e teamă că downgradarea ratingului României, la categoria junk, ar putea deveni  realitate.

Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale din România în 2014 și în 2019.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite