Planul Guvernului pentru reforma pensiilor speciale. Vârsta și cuantumul veniturilor, vizate. 12.000 de pensii speciale, în plată în România

25 July 2025, 14:04 (actualizat 25 July 2025, 20:54)

Președintele Nicușor Dan a promulgat primul pachet fiscal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea și măsurile intră în vigoare. Executivul lucrează la al doilea pachet care vizează mai multe domenii. Potrivit președintelui, acesta va fi aprobat la început de august tot prin asumarea răspunderii Guvernului. Nicușor Dan spune că va discuta cu premierul Ilie Bolojan despre proiectul de reformă a pensiilor speciale.

Potrivit unor surse guvernamentale, premierul ar fi urmat să prezinte vineri după-amiază reforma pensiilor speciale. Săptămâna următoare, Ilie Bolojan va trimite la Palatul Cotroceni proiectul pentru reforma pensiilor speciale.

Această reformă vizează patru categorii de angajați: parlamentari, piloți, angajații Curții de Conturi, dar și magistrați.

Se vor schimba două lucruri: crește vârsta de pensionare la aproape 60 de ani, asta înseamnă ca nu vor mai exista pensionări la vârste sub 50 de ani. Pe de altă parte, o altă schimbare vizează cuantumul pensiei, plafonul va fi redus, iar pensia nu va mai reprezenta 80% din salariul brut, ci 65%. Aceasta este un dintre variantele discutate în coaliție și care ar urma să fie introdusă în această reformă.

12.000 de pensii speciale, în plată în România

În acest moment, în România sunt în plată 12.000 de pensii speciale, cea mai mare sumă fiind primită de către magistrați. Pensia medie a unui fost magistrat este de 25.000 de lei, a unui fost pilot este de 12.000 de lei, iar pentru foștii angajați ai Curții de Conturi, pensia specială e în medie de 10.000 de lei. Parlamentarii, după încheierea mandatului, iau o pensie de aproximativ 6.000 de lei.

România și-a asumat prin PNRR că va face o reformă a pensiilor speciale, iar aceasta va fi inclusă cel mai probabil în pachetul 2 pe care Guvernul îl va aproba prin procedura asumării răspunderii.

Discuțiile ar urma să continue în cadrul coaliției de guvernare după prezentarea publică, urmând ca săptămâna viitoare documentul să-i fie trimis președintelui Nicușor Dan.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite