Phenianul sărbătoreşte ziua de naştere a liderului fondator Kim Il Sung subliniind loialitatea faţă de actualul lider

Coreea de Nord a sărbătorit marţi cea de-a 113-a aniversare a naşterii fondatorului ţării, Kim Il Sung, cu numeroase evenimente culturale şi apeluri la loialitate necondiţionată faţă de nepotul său şi actualul lider al ţării, Kim Jong Un, informează EFE.
Presa de stat nord-coreeană a relatat evenimente organizate în întreaga ţară, cum ar fi festivalul de artă populară „Primăvara din aprilie”, concursuri şcolare, vizita unei delegaţii de tineri din Rusia, omagii florale trimise din străinătate, recitaluri de tineret şi spectacole organizate de Uniunea Femeilor şi Liga Tineretului.
Ziarul oficial Rodong Sinmun a profitat de aniversare pentru a evidenţia ideologia de stat autarhică „Juche”, creată de Kim Il Sung, subliniind că aceasta a fost „dezvoltată şi îmbogăţită” de Kim Jong Un. Ziarul partidului a îndemnat să se stabilească ferm sistemul unic de conducere al actualului lider şi să se avanseze doar în conformitate cu „gândirea şi voinţa sa”.
Evidenţierea actualului lider, inclusiv într-un eveniment ce marchează o dată cheie pentru cultul lui Kim Il Sung indică o strategie de diluare a imaginii fondatorului în favoarea consolidării cultului lui Kim Jong Un, este de părere un oficial al Ministerului Unificării din Coreea de Sud, citat de agenţia locală de ştiri Yonhap.
Deşi cunoscută în mod tradiţional sub numele de „Ziua Soarelui”, de anul trecut mass-media de stat au început să folosească mai frecvent pentru această sărbătoare termenul „4.15”. Chiar şi aşa, anul acesta denumirea iniţială a reapărut mai regulat.
Ministerul Unificării de la Seul a declarat că termenul „Ziua Soarelui” a fost menţionat de şase ori în mass-media de stat nord-coreeană în aprilie anul acesta, faţă de o singură menţiune anul trecut, deşi se intenţionează reducerea treptată a utilizării sale.
Coreea de Nord a început să îşi reorganizeze principalele ceremonii şi evenimente oficiale, mutând treptat atenţia de la liderii săi decedaţi, inclusiv Kim Jong Il, înspre actualul lider Kim Jong Un, într-o aparentă încercare de a-i consolida acestuia din urmă autoritatea individuală în sfera publică, potrivit Yonhap.
Născut drept Kim Song Ju pe 15 aprilie 1912 în apropiere de Phenian, Kim Il Sung a implementat un sistem de partid unic şi a guvernat ţara de la fondare ei, în 1948, până la moartea sa în 1994.
sursa Agerpres