Peter Magyar, acuzații la adresa lui George Simion: „A călcat pe mormintele strămoșilor noștri”. Ce a răspuns liderul AUR

14 aprilie 2026, 19:58

Viktor Orban i-a trădat pe maghiarii din Transilvania şi l-a susţinut pe candidatul la preşedinţie George Simion, a declarat luni Peter Magyar. Liderul partidului Tisza L-a acuzat pe Simion că „a dansat pe mormintele eroilor de război maghiari”. În replică, Simion a respins criticile.

Peter Magyar susţine că Viktor Orban și-a trădat țara, pe ungurii din Transilvania și l-a susținut pe George Simion.

Peter Magyar: „George Simion a fost candidat la președinție. Îl cunoaștem și îi cunoaștem trecutul. George Simion a călcat pe mormintele strămoșilor noștri, ale soldaților noștri și a profanat mormintele maghiarilor.”

În replică, liderul AUR a declarat că nu a „dansat niciodată pe mormintele poporului” maghiar.

Simion a adăugat ironic că nu are „talentul lui Zsolt” – o trimitere la un moment devenit viral după alegerile din Ungaria, când un politician din tabăra lui Magyar a fost filmat dansând exuberant pe scenă, în timpul celebrării victoriei.

George Simion a lansat însă un avertisment legat de fondurile europene, făcând referire la Ursula von der Leyen.

Ștefăniță Avrămescu – deputat AUR: „Dumnealui nu prea a fost informat cu dansurile. Mai degrabă dansurile la dumnealui în partid le-am văzut și la susținătorii dumnealui. N-a fost vorba niciodată în cazul AUR să danseze cineva pe mormintele urmașilor dumnealor. Sunt declarații politice, Magyar să aibă în vedere că s-a terminat campania electorală, să se concentreze pe actul guvernării.

În mai și iunie 2019 au fost mai multe incidente la Cimitirul Eroilor din Valea Uzului, Harghita. Peste o mie de maghiari au făcut atunci un lanț uman în jurul cimitirului pentru a împiedica manifestările dedicate Zilei Eroilor, iar crucile eroilor români au fost acoperite cu saci.

Ulterior, sute de români au forțat cordonul de jandarmi și au încercat să pătrundă cu forța în cimitir. La incidente a participat și George Simion.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite