Peste o mie de credincioși s-au închinat și au luat apă sfințită în Brăila. Au fost pregătite 28.000 de sticle cu apă din izvorul aflat sub Biserica Greacă

21 aprilie 2023, 09:49

Credincioși din toată țara au venit încă de ieri la Brăila. În ciuda vremii mohorâte, oamenii au vrut să se închine și să ia apă sfințită.

Arhiepiscopia Dunării de Jos a pregătit 28.000 de sticle cu apă din izvorul aflat sub Biserica Greacă.

Jandarmii au avut grijă ca întregul ceremonial să se desfășoare fără incidente.

În timpul nopții, izvorul este închis pentru ca apa din fântână să se refacă până a doua zi, când va fi sfințită de Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Legenda spune că într-o noapte un cioban a visat-o pe Maica Domnului care i-a spus să ridice o troiță în cinstea lui Dumnezeu și astfel mama lui se va vindeca de o boală grea. Bărbatul a făcut întocmai și a observat că imediat din pământ a început să iasă apă. Femeia a băut din ea și s-a vindecat, iar pe acel loc ar fi fost ridicată biserica greacă în 1863.

Apa izvoraște chiar sub altar, o dată în an, în această zi de mare sărbătoare. Se spune că în acest izvor se adună lacrimile pe care Maica Domnului le varsă în Săptămâna Patimilor. Biserica va rămâne deschisă până când ultimul credincios va reuși să ia apă sfințită.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă