Peste 8.300 de civili au fost ucişi până acum în războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Ucraina crime deces
Ucraina crime deces
21 noiembrie 2022, 10:43

Printre aceste victime civile sunt şi 437 de copii, a subliniat Procurorul General al Ucrainei, Andrii Kostin, potrivit unei informaţii difuzate de agenţia de presă UNIAN și preluate de Agerpres.

De asemenea, mai mult de 11.000 de oameni au fost răniţi în acest război, care durează de aproape nouă luni.

Potrivit lui Kostin, numărul real al victimelor pare să fie mai mare, pentru că autorităţile ucrainene nu au încă acces la unele zone ocupate de Rusia.

În regiunile eliberate, trupele ucrainene continuă să găsească cadavre şi dovezi de presupuse atrocităţi.

Autorităţile ucrainene au înregistrat până acum peste 45.000 de crime de război, cu 216 de persoane suspectate ca fiind criminali de război, inclusiv 17 prizonieri de război ruşi. Doisprezece dintre cei 60 de acuzaţi au fost condamnaţi

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite