Peste 600 de permise de conducere – reţinute în ultimele 24 de ore. Poliţiştii au intervenit la peste 2.400 de solicitări ale cetăţenilor

24 februarie 2024, 13:42 (actualizat 24 februarie 2024, 13:45)

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 2.400 de solicitări ale cetăţenilor şi au reţinut 678 de permise de conducere, a precizat sâmbătă IGPR.

Astfel, la data de 23 februarie a.c., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 454 de acţiuni şi au intervenit la 2.465 de evenimente, dintre care 2.048 au fost sesizate de cetăţeni prin 112, potrivit IGPR.

De asemenea, au fost depistate 20 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 71 de măsuri preventive. Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 10.235 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.225.851 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 115 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 678 de permise de conducere, dintre care 204 pentru viteză şi 46 pentru alcool.

De asemenea, au fost retrase 386 de certificate de înmatriculare.

Tot sâmbătă, în cadrul acţiunii „Blocada”, organizată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

Astfel, la nivel naţional, 3.801 poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Au fost organizate 457 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 8.131 de autovehicule şi legitimate 11.935 de persoane.

Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 4.135 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 165 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.

În cadrul acţiunii „Blocada”, poliţiştii au constatat 30 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dintre care 5 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 10 pentru conducere sub influenţa drogurilor. Au fost reţinute 314 permise de conducere, dintre care 22 pentru alcool şi 117 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 208 certificate de înmatriculare.

„Siguranţa cetăţenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii, fiind pregătite să intervină atunci când situaţia o impune. Acţiunile poliţiştilor şi jandarmilor pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică vor continua şi în perioada următoare”, a transmis IGPR.

sursa Agerpres 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite