Peste 20 de jurnaliști au fost reținuți de Israel de pe vase ale flotilei Sumud. Mai multe redacții nu au vești despre ei

Flotila Global Sumud/Foto: Profimedia Images
3 October 2025, 16:00

Organizația Reporteri fără Frontiere (RSF) a condamnat reținerea ‘a peste 20 de jurnaliști internaționali’ de către forțele israeliene în timpul interceptării începute miercuri a ambarcațiunilor flotilei internaționale Global Sumud, care ducea ajutoare umanitare în Fâșia Gaza, și a cerut ‘eliberarea imediată a acestora’, transmite vineri AFP.

Arestarea jurnaliștilor și împiedicarea muncii lor constituie grave încălcări ale dreptului de a informa și de a fi informat. RSF condamnă arestarea ilegală a profesioniștilor din domeniul informației aflați pe aceste nave pentru a acoperi o operațiune umanitară de o amploare fără precedent‘, a declarat Martin Roux, responsabilul biroului pentru crize al RSF, într-un comunicat difuzat joi seara.

Potrivit ONG-ului francez pentru apărarea libertății presei, aproximativ 20 de jurnaliști se aflau la bord, printre care jurnaliști din Spania (cotidianul El Pais), Qatar (postul Al-Jazeera), Italia (radiodifuzorul public RAI), Turcia (TRT) și Franța (Emilien Urbach de la cotidianul L’Humanite).

Cei 473 militanţi ai flotilei pentru Gaza reţinuţi, transferaţi într-o închisoare din Israel, urmând să fie deportaţi

Un total de 473 de membri ai echipajului flotilei Global Sumud, reţinuţi de autorităţile israeliene în timp ce navigau pe Marea Mediterană pentru a duce ajutoare în Fâşia Gaza, au fost transferaţi la închisoarea Saharonim din deşertul Negev, în sudul Israelului, transmite BBC. Activista de mediu a înregistrat un mesaj înainte să fie reţinută, care a fost difuzat după ce forțele israeliene au interceptat flotila Global Sumud.

Flotila Global Sumud a plecat din Spania în septembrie, cu scopul de a sparge blocada impusă de Israel teritoriului palestinian aflat în război și a cărui populație se confruntă cu foamete, conform ONU.

Mai multe redacții nu au vești despre jurnaliștii lor‘, afirmă RSF.

Fără contact cu Emilien Urbach de ‘joi, ora 3 dimineața’, sindicatul SNJ-CGT de la cotidianul L’Humanite a denunțat vineri, într-un comunicat, ‘un obstacol inacceptabil în exercitarea liberă a meseriei de jurnalist’.

Ca și ceilalți profesioniști ai informației reținuți de forțele israeliene, jurnalistul (Emilien Urbach) ar fi probabil reținut în portul Ashdod, la jumătatea drumului dintre Tel Aviv și Fâșia Gaza‘, a adăugat RSF în comunicatul său de joi seara.

De la începutul războiului din Fâșia Gaza, presei internaționale i-a fost interzis accesul pe teritoriul palestinian. Doar câteva mass-media, atent selectate, au putut pătrunde, însoțind armata israeliană, iar reportajele lor sunt supuse unei stricte cenzuri militare.

RSF a înregistrat peste 210 jurnaliști uciși de la începutul operațiunilor militare israeliene în Fâșia Gaza.

Vineri, flotila Global Sumud a anunțat că ultima sa ambarcațiune aflată în drum spre teritoriul palestinian a fost interceptată.

‘Marinette, ultima ambarcațiune rămasă a flotilei Global Sumud, a fost interceptată la ora locală 10:29 (07:29 GMT), la aproximativ 42,5 mile nautice de Gaza’, a declarat organizația pe rețelele sale sociale, adăugând că, în total, în ultimele două zile, ‘forțele navale ale ocupației israeliene ne-au interceptat ilegal 42 de vase – fiecare transportând ajutor umanitar, voluntari și determinarea de a sparge asediul ilegal impus Gazei’.

Solicitat de AFP, Ministerul de Externe israelian nu a răspuns imediat. Preluare Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite