Curtea de Apel București a amânat pronunțarea în cazul contestației lui Călin Georgescu față de anularea alegerilor prezidențiale

30 decembrie 2024, 13:39 (actualizat 31 decembrie 2024, 08:45)

Peste 1000 de oameni s-au aduant să protesteze, luni, pe treptele din faţa sediului Curţii de Apel Bucureşti, unde au intonat cântece patriotice, în aşteptarea lui Călin Georgescu, la procesul în care acesta contestă reluarea alegerilor prezidenţiale. Georgescu a venit personal în fața instanței. Procesul a fost intrerurpt de mai multe ori, iar susținătorii fostului candidat au intrat chiar și în sala de judecată, unde au rostit rugăciuni. Între timp, Poliția Capitalei a deschis un dosar penal pentru posibile fapte de ultraj, după ce magistratul din dosar a fost amenințat pe rețelele sociale. Iar Curtea de Apel București a amânat pronunțarea, până la soluționarea cererii de recuzare a judecătoarei. La ieșirea din sediul CAB, Călin Georgescu a spus că nu există dovezi împotriva sa.

Călin Georgescu: Pe fond, s-a judecat azi tot procesul. Ce aș dori să subliniez este următorul lucru: că am asistat siderat la faptul că niciunul dintre pârâți nu a avut niciun fel de dovadă, niciuna, zero. Au declinat orice clauză procedurală, deci, cu alte cuvinte, își declină și prezența lor aici. Dincolo de asta, cum am precizat și Înaltei Curți, acum câteva zile, așa cum știți, fostul președinte Klaus Iohannis a declarat singur că nu există nicio dovadă, ci există doar suspiciuni. Prin urmare, pe tot ceea ce s-a discutat azi, Curtea a decis că, în cel mai scurt timp, se va da verdictul, pe o dată pe care o vom avea, credem noi, cât de repede cu putință. În orice caz, toate cauzele au fost discutate, au fost judecate. Așteptăm, cu siguranță, o cauză dreaptă, pentru demnitatea și onoarea poporului român.

Oamenii au început să se strângă în fața sediului Curții de Apel Bucureșți cu câteva ore înainte de începerea procesului. Iar în momentul în care Călin Georgescu a ajuns la instanță s-a creat o busculadă pe scări. Fostul candidat a refuzat să dea declaraţii.

De altfel, oamenii au stat ore în şir în faţa Curţii de Apel Bucureşți şi au spus că au venit la un protest spontan, în ciuda faptului că pe reţelele sociale au circulat în ultimele zile mesaje de mobilizare.

Susţinătorii lui Georgescu au venit din întreaga ţară și au cerut insistent reluarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Alex Costache relatează la Ora de Știri: Procesul a reînceput pe fondul cauzei. Abia acum intră judecătorul și avocații și Călin Georgescu. Până acum au fost ascultate sau dezbătute așa-numite excepții. E vorba de vicii de procedură. Avocații lui Georgescu au cerut recuzarea judecătoarei, Cristina Ardeleanu, pe motiv că este soția unui procuror șef de la DNA și din această cauză ar fi imparțială. Potrivit procedurii, judecătoarea are dreptul să judece acest caz azi, urmează ca alți magistrați să soluționeze cererea de recuzare. Dacă judecătoarea va fi recuzată, va veni un alt judecător, care va relua procesul de la zero.

Un alt viciu de procedură invocat de avocații lui Georgescu este legat de judecătoarea Ioana Bogdan, cea care a condus BEC. Avocații spun că nu s-ar găsi decretul de numire sau jurământul de numire în funcția de magistrat a judecătoarei Ioana Bogdan.

Astăzi nu vom avea o sentință: dacă va fi anulată decizia de anulare a alegerilor prezidențiale sau va fi menținută.

Procesul a început la ora 14,00.

Tot luni, Curtea de Apel Bucureşti a infirmat zvonurile conform cărora dosarul ar fi fost mutat la alt complet de judecată, cauza fiind soluţionată de judecătoarea căreia i-a fost repartizată speţa iniţial, respectiv Cristina Ardeleanu.

Este vorba de un proces în care Călin Georgescu şi Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central şi mai multe instituţii: Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvern, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Serviciul Român de Informaţii, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis şi Elena Lasconi.

Obiectul principal al dosarului se referă la anularea hotărârii BEC, respectiv a deciziilor BEC nr. 230D/2024, nr. 231D/2024 şi nr. 232D/2024, care se referă la anularea întregului proces electoral şi reluarea alegerilor prezidenţiale de la zero, în baza deciziei Curţii Constituţionale.

Pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigate de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS.

În documentele serviciilor secrete se arată că Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în condiţiile în care SRI şi MAI au indicat faptul că finanţarea campaniei pe TikTok a fost realizată de Bogdan Peşchir şi s-a ridicat la un milion de euro. De asemenea, în documentele desecretizate de CSAT se spune că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse.

Conform SIE, România „a devenit o prioritate pentru acţiunile ostile ale Rusiei, existând un interes în creştere la Kremlin pentru a influenţa (cel puţin) mood-ul şi agenda în societatea românească în context electoral”. Aceste acţiuni se manifestă prin propagandă şi dezinformare, sprijinirea unor candidaţi eurosceptici şi alimentarea unor mişcări antisistem, inclusiv prin „implicarea acestora în proteste care să modeleze agenda publică”, încurajarea nemulţumirilor/ provocarea de reacţii emoţionale la nivelul populaţiei, astfel încât să pună presiune pe autorităţi să reducă/ stopeze sprijinul pentru Ucraina.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite