Perspectivele unei încetări a focului în Ucraina. Care sunt calculele Rusiei, potrivit unui document din februarie

13 martie 2025, 10:52

Rusia a prezentat Statelor Unite o listă de cerințe pentru un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, au confirmat două surse, pentru agenţia Reuters. Termenii Kremlinului de la începutul războiului nu s-au schimbat. Un document întocmit luna trecută la Moscova şi citat de Washington Post aduce şi mai multe indicii despre pretenţiile lui Vladimir Putin. Una dintre ipoteze a fost confirmată chiar la Kursk. Putin se gândeşte la o zonă tampon de securitate în nord-estul Ucrainei.

Consilierul american de securitate naţională Mike Waltz a avut primele contacte cu partea rusă, după discuţiile cu delegaţia Ucrainei la Jeddah, în Arabia Saudită. Emisarul special al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, este cel care va explica Moscovei termenii acordului de încetare a focului.

DONALD TRUMP, preşedintele SUA: „Oamenii merg în Rusia chiar acum, în timp ce vorbim, și sperăm că putem obține o încetare a focului din partea Rusiei. Și dacă reușim, cred că ar fi 80% din drumul spre oprirea acestei oribile băi de sânge, căci este o baie de sânge care se petrece acolo”.

Rusia a prezentat Statelor Unite o listă de cerințe pentru un acord care să pună capăt războiului din Ucraina și să reseteze relaţiile cu Washingtonul, au confirmat două surse, pentru agenţia Reuters. Termenii Kremlinului sunt similari celor de acum trei ani. Oficialii ruși și americani ar fi discutat detaliile, personal şi virtual, în ultimele trei săptămâni.

-(n.r., întrebare a presei): De unde știți că președintele Putin va respecta încetarea focului, având în vedere că a mai încălcat astfel de acorduri în trecut?

-DONALD TRUMP, preşedintele SUA: „Nu am vorbit deocamdată cu ei chestiuni de substanță, pentru că tocmai am aflat și tocmai am reușit să convingem Ucraina să fie de acord. Deci, vom afla foarte curând. Și am primit câteva mesaje pozitive. Dar un mesaj pozitiv nu înseamnă nimic.

Potrivit unui document din februarie, obţinut de comunitatea europeană de informaţii şi citat de Washington Post, consiliat de un centru de analiză apropiat de serviciul federal de securitate al Rusiei, Kremlinul îşi menţine pretenţiile maximale şi respinge planurile anterioare ale lui Donald Trump privind un acord de pace în termen de 100 de zile.

„O rezolvare pașnică a crizei din Ucraina nu poate avea loc înainte de 2026″ – este poziţia Moscovei. Rusia respinge şi ideea unor forţe europene de menţinere a păcii. Potrivit documentului, Moscova vrea divizarea teritoriului Ucrainei, prin crearea unei „zone tampon” în nord-est, precum și a unei zone demilitarizate în sud, lângă Crimeea. Crearea unei zone de securitate la estul Ucrainei este una dintre ipotezele abordate și de Vladimir Putin, în vizita sa la comandamentul din Kursk.

VLADIMIR PUTIN, președintele Federației Ruse: „Într-adevăr, sarcina noastră în viitorul apropiat, în cel mai scurt timp posibil, este de a învinge în cele din urmă inamicul, care s-a infiltrat pe teritoriul regiunii Kursk și care încă desfășoară operațiuni militare aici. Pentru a elibera complet teritoriul regiunii Kursk, pentru a restabili situația de-a lungul liniei frontierei de stat. Și, desigur, trebuie să ne gândim, v-aș ruga să vă gândiți în viitor la crearea unei zone de securitate de-a lungul frontierei de stat. Trebuie să ne gândim și la acest lucru”.

Donald Trump vrea să obţină pacea urgent. El a avertizat Rusia că nu vrea să recurgă la sancţiuni pentru a-şi îndeplini acest scop.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite