Percheziţii DNA la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, din Băneasa. Sunt vizate fapte de corupție cu prejudiciu de cinci milioane de euro
14 dintre percheziții vizează trei instituții publice, iar restul mai multe societăți comerciale și persoane fizice. Conform procurorilor militari din cadrul DNA ar fi verificate mai mute deconturi făcute pentru lucrări de reparații și mentenanță la aeronave care asigură spațiul aerian în cadrul MAI.
Ar fi supuse verificărilor și mai multe misiuni aeriene făcute de către SMURD în ultimii patru ani.
Prejudiciul estimat în acest dosar este de peste 23 milioane de lei, aproape 5 milioane de euro.
Șapte persoane vor fi duse la audieri la sediul DNA. Vizat ar fi chiar și șeful școlii de aviație. Deocamdată reprezentanții instituției nu au oferit niciun punct de vedere, dar au transmis că au toleranță zero față de orice faptă de corupție.