Sâmbătă 21 iunie 2025 | București 18˚C / Mai mult noros

Percheziții pentru droguri de mare risc în Timiș, Cluj și Mehedinți. Șase bărbați au fost arestați preventiv

12 octombrie 2023, 10:00

Un bărbat a fost oprit în trafic și încătușat, iar asupra sa au fost găsite droguri. După ce traficantul a fost oprit de polițiști, în urma unui filtru făcut în apropiere de Timișoara, polițiștii au descins la 9 adrese din Timiș, Cluj și Mehedinți, a transmis Luisa Tîrcă, corespondent TVR Timișoara.

Șase bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, cercetați pentru trafic de droguri de mare risc. Ulterior, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

În mai multe locații percheziționate, polițiștii au găsit cantități importante de droguri, fiind ridicate peste un kilogram de cocaină, peste un kilogram de 3-CMC, un drog simulant, 600 de grame de canabis, comprimate Ecstasy, timbre LSD, dar și farfurii, carduri și paie cu urme de droguri pulbere.

Totodată, anchetatorii au găsit bani și 10 telefoane mobile, care au fost ridicate pentru cercetări.

Potrivit cercetărilor, membrii grupării ar fi distribuit pe stradă, în special în zonele frecventate de tineri, drogurile.

În cursul acestei zile, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite