Peisaje de o frumusețe rară la malul mării. Balustrada falezei de la Cazino s-a umplut de țurțuri, iar gheața a îmbrăcat stabilopozii
Gerul care a pus stăpânire pe România în ultimele zile a creat peisaje de o frumusețe rară la malul mării. Balustrada falezei de la Cazino s-a umplut de țurțuri, iar gheața a îmbrăcat și stabilopozii.
Pe lacul Tăbăcărie, luciul apei a devenit patinoar pentru păsări, iar la mal totul părea de cleștar. Cei care s-au plimbat în zonă, au imortalizat peisajul în fotografii și au adus și păsărilor câte ceva de mâncare. Iarna a creat un tablou de poveste la Constanța.
Feeria a cuprins marea, unde stabilopozii erau acoperiți de gheață, iar pe faleză balustradă a fost împodobită de țurțurii lungi lăsați în urmă de valurile puternice.
În ciuda frigului, mai multe persoane au ieșit la plimbare pe faleza Cazinoului, ca să admire peisajul glaciar. Și lacul Tăbăcărie din Constanța a părut desprins din povești. Temperaturile au transformat malul apei într-un patinoar. Chiar și ramurile copacilor și ale tufelor au acum un aspect diferit.. ca de sticlă.
În ultimele zile, masa de aer rece a adus pe litoral temperaturi și de minus 7 grade noaptea. De miercuri, vremea se încălzește.

