Patroana unei agenţii de turism din Crimeea a facilitat deportarea a peste 1.000 de copii ucraineni. Serviciul de Securitate al Ucrainei: Ea a acceptat de bunăvoie să ajute ocupanţii să îi deporteze cu forţa

„Ea a acceptat de bunăvoie să ajute ocupanţii să deporteze cu forţa copii din Herson, Melitopol (ambele în sudul ţării), Doneţk, Lugansk şi Makiivka (est)”, indică într-o notă oficială SBU pe contul său de Telegram.
Printre minori se aflau „orfani şi sute de copii ai căror părinţi au fost reţinuţi ilegal de către ocupanţi când încercau să părăsească zona de război”, se adaugă în document.
Copiii au fost deportaţi între septembrie şi octombrie anul trecut la Sevastopol, în peninsula Crimeea, coasta de nord a Mării Negre. Autorităţile de ocupaţie au susţinut la vremea respectivă că a fost vorba de o „evacuare voluntară”, precizează SBU.
Femeia, a cărei identitate nu este dezvăluită, a ajutat, de asemenea, la găsirea locurilor de cazare pentru respectivii minori în Crimeea, potrivit Serviciilor Secrete ucrainene, care adaugă că această „colaboraţionistă” se află în prezent în teritoriile ocupate de Rusia „în sudul” Ucrainei.
Autorităţile ucrainene afirmă că au identificat peste 19.000 de minori deportaţi de către forţele de ocupaţie ruse din teritoriile aflate sub controlul lor.
Aceşti copii, printre care se numără şi orfani care se aflau sub tutela statului ucrainean, după cum afirmă Kievul, au fost transferaţi fără consimţământul părinţilor sau al tutorilor lor în alte regiuni ucrainene aflate sub controlul Moscovei sau chiar în Federaţia Rusă.
Guvernul ucrainean a stabilit unde se află peste 11.000 dintre aceşti copii. În unele cazuri, Kievul cunoaşte identitatea părinţilor adoptivi ruşi cărora le-au fost încredinţaţi.
Până în prezent, autorităţile ucrainene şi organizaţiile neguvernamentale au reuşit să returneze 361 dintre aceşti copii familiilor lor. În multe dintre cazuri, mamele au fost nevoite să se deplaseze personal în Rusia sau în teritoriile ocupate ale Ucrainei pentru a obţine returnarea copiilor lor pe teritoriul controlat de guvernul de la Kiev, notează EFE.