Patriarhia: Trei sute de mii de oameni au trecut, în zece zile, prin Altarul Catedralei Naţionale pentru a se închina
A fost ultima zi în care Altarul Catedralei Naţionale este deschis pentru toţi pelerinii. Mii de oameni au aşteptat şi miercuri să se închine la raclele cu moaştele Sfântului Andrei şi Sfântului Dimitrie. De joi, Catedrala va rămâne deschisă până pe 14 noiembrie. Apoi se va închide şi se va redeschide de Sfântul Andrei şi în perioada sărbătorilor de iarnă. În restul timpului muncitorii vor continua lucrările. Trei sute de mii de pelerini s-au închinat până acum în Catedrală.
Peste 290.000 de persoane au trecut pe parcursul a zece zile prin Altarul Catedralei Naţionale pentru a se închina, informează, miercuri, Agenţia Basilica a Patriarhiei Române.
Miercuri, până la ora 24:00, a fost ultima zi în care pelerinii mai pot avea acces în altarul lăcaşului de cult.
În Sfântul Altar au fost aşezate spre cinstire moaştele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi al Catedralei Naţionale şi ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Pelerinii au fost asistaţi permanent de grupul de voluntari „Tineri în acţiune” al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În perioada 6-14 noiembrie, inclusiv, Catedrala Naţională este deschisă zilnic spre vizitare, între orele 11:00 şi 19:00.
Patriarhia Română informa, marţi, că, între 15 şi 29 noiembrie, Catedrala Naţională va fi închisă pentru continuarea lucrărilor interioare (pictură în mozaic şi instalaţii).
În ziua de 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi al Catedralei Naţionale, Catedrala va fi deschisă pentru Sfânta Liturghie (orele 9:00-12:00), iar în data de 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, Catedrala va fi deschisă pentru slujba de Te Deum, apoi, în 2 decembrie, va fi deschisă pentru vizitare.
Catedrala va fi însă închisă, pentru continuarea lucrărilor interioare, în perioada 3-23 decembrie.
Din 24 decembrie, până pe 8 ianuarie 2026, Catedrala va fi deschisă zilnic spre vizitare, între orele 9:00 şi 17:00.
Totodată, Patriarhia preciza că în zilele în care Catedrala Naţională este închisă, pelerinii se pot ruga la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, din apropierea lăcaşului de cult.

