Pasagerul cu numărul 2 milioane, sărbătorit pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj
Aglomeraţie tot mai mare pe aeroporturile din ţară. Foarte mulţi au ales avionul ca mijloc de transport, mai ales în vacanţe, dar şi pentru deplasări de afaceri, iar operatorii sunt convinşi că până la sfârșitul anului se vor atinge recorduri de călători. Pe aeroportul din Cluj-Napoca, o aeronavă a adus pasagerul cu numărul două milioane.
Pasagerul cu numărul 2.000.000 s-a lăsat puțin așteptat, deoarece cursa Bergamo – Cluj-Napoca a avut o întârziere de 30 de minute. Dar surpriza de care a avut parte l-a făcut să uite rapid de problemele călătoriei.
Compania aeriană care a operat zborul de la Bergamo i-a oferit cadou un voucher pentru zboruri viitoare.
Pentru aeroportul din Cluj este al șaselea an când este înregistrată această bornă importantă, exceptând anii din pandemie. În 2023, pragul a fost împins până la 3 milioane de pasageri. Reprezentanții aeroportului speră ca, până la finalul acestui an, fluxul de călători să atingă același nivel.
Aeroportul din Cluj este primul din țară în rândul celor regionale și al doilea după Otopeni în ceea ce privește numărul anual de pasageri.
Anul acesta până acum aeroportul din București a fost tranzitat de 15.000.000 de persoane.