Participarea Dianei Șoșoacă la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, unde i-a adus elogii lui Putin, este analizată la Bruxelles
Diana Șoșoacă ar putea fi sancționată de Parlamentul European, după participarea la Forumul Economic de la Sankt Petersburg.
Potrivit unor surse de la Strasbourg, președinta Legislativului European, Roberta Metsola, a sesizat comisia responsabilă cu verificarea respectării codului de conduită al eurodeputaților, pentru a stabili dacă participarea la evenimentul din Rusia a încălcat regulile instituției.
În aceeași situație se află și un eurodeputat luxemburghez. Pentru mulți membri ai Parlamentului European, prezența Dianei Șoșoacă la forumul organizat la Sankt Petersburg a provocat reacții de surprindere și critici.
Siegfried Mureșan, europarlamentar PPE: Toată lumea a fost șocată să vadă că un membru al Parlamentului European, chiar dacă se știa de mult ca are reacții favorabile Federației Ruse, a fost un șoc pentru multă lume, aducând elogii unui dictator.
La începutul acestei luni, Diana Șoșoacă a participat la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, acolo unde l-a asigurat pe Vladimir Putin de admirația pe care i-o poartă poporul român și s-a erijat în reprezentantă a României.
Încălcarea codului de conduită poate duce până la penalizări financiare sau interdicția de a reprezenta Parlamentul European în străinătate.

