Parteneriat estic. Liderii UE au transmis mesaje ferme Republicii Moldova și Ucrainei
Președintele Klaus Iohannis a fost categoric în relație cu problema ridicată de reforma învățământului din Ucraina și a declarat că și-a amânat vizita la Kiev tocmai pentru a da un semnal foarte serios omologului său ucrainean, căruia i-a cerut găsirea unei soluții.
Președintele României a avut o întrevedere și cu premierul moldovean cu care a discutat despre relațiile bilaterale, dar și despre agenda europeană a Moldovei.
Premierul Pavel Filip a reafirmat aspirațiile de integrare în Uniunea Europeană a Moldovei.
Cele șase țări din parteneriatul estic au motive de dezamăgire din perpectiva aspirațiilor de integrare în UE.
Liderii Uniunii Europene au transmis vineri foarte clar că parteneriatul estic nu este un instrument de aderare la UE, fără a descuraja aspirațiile punctuale ale statelor din vecinătatea UE de a se integra într-o bună zi în blocul comunitar. Deocamdată însă, cel puțin pentru actualul mandat al Comisiei, procesul de lărgire este înghețat.