Roberta Metsola, aleasă președinte al Parlamentului European. Eurodeputata malteză, în vârstă de 43 de ani, este cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie

Membră a grupului Partidului Popular European, Metsola a fost aleasă preşedinte al PE cu 458 de voturi ”pentru” din 616 exprimate.
Roberta Metsola, care împlineşte 43 de ani chiar marţi, devine astfel cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie.
Ceilalţi candidaţi la preşedinţia Parlamentului European au fost Sira Rego (grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică), Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi Alice Bah Kuhnke (grupul Verzilor).
Funcţia a fost deţinută de italianul David Sassoli, decedat în urmă cu o săptămână la vârsta de 65 de ani, la centrul oncologic din Aviano, în Italia, unde fusese spitalizat în 26 decembrie ca urmare a unei ”complicaţii grave cauzate de o disfuncţie a sistemului imunitar”. Mandatul lui Sassoli se încheia în această lună, la jumătatea legislaturii de cinci ani a Parlamentului European.
David Sassoli a fost ales preşedinte al Parlamentului European în 2019 cu sprijinul principalelor două familii politice europene – PPE şi S&D – şi al eurodeputaţilor din grupul Renew Europe.
Roberta Metsola a asigurat preşedinţia interimară a Parlamentului, în calitate de primul vicepreşedinte în ordinea precedenţei.
Candidaţii pentru postul de preşedinte pot fi propuşi fie de un grup politic, fie de un grup de eurodeputaţi care atinge aşa-numitul prag redus, şi anume 1/20 din deputaţi, sau 36 din 705 deputaţi atunci când sunt ocupate toate locurile. Candidaţii pot fi propuşi sau retraşi înaintea fiecărei runde de vot.
Preşedintele PE este ales cu majoritatea absolută a voturilor valabile, exprimate prin vot secret, adică 50% plus unu. Din cauza pandemiei de COVID-19, votul se va desfăşura de la distanţă. Dacă niciun candidat nu este ales după al treilea tur de scrutin, cei doi candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi în cadrul acestui tur de scrutin participă la un al patrulea şi ultim vot, după care candidatul cu cele mai multe voturi este declarat câştigător. Sursa: Agerpres.