Parlamentul European solicită avizul Curții de Justiție în privința acordului cu Mercosur. Fermierii prezenţi încă la Strasbourg salută rezultatul votului

21 January 2026, 14:09 (actualizat 21 January 2026, 19:06)

Parlamentul European adoptă miercuri cu majoritate simplă de voturi o propunere de trimitere a acordului cu Mercosur la Curtea de Justiţie a UE pentru a evalua conformitatea conţinutului acestuia cu tratatele UE.

A fost o diferență foarte mică de doar 10 voturi din cei 669 de europarlamentari prezenți în sală.

Cu 334 de voturi pentru, 324 împotrivă şi 11 abţineri, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care solicită un aviz juridic din partea CJUE cu privire la acord. O a doua rezoluţie care solicita, de asemenea, o evaluare juridică, însă pe alte temeiuri, a primit 225 de voturi pentru, 402 împotrivă şi 13 abţineri.

Rezultatul votului asupra rezoluţiei a fost considerat incert până în ultima clipă, mai multe ţări, în special Franţa, încercând să-şi influenţeze colegii să voteze rezoluţia de trimiterea acordului Mercosur la CJUE.

Temeiul juridic al Acordului de parteneriat UE-Mercosur şi al Acordului comercial interimar va fi acum revizuit de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Parlamentul European va continua examinarea textelor, în aşteptarea avizului CJUE. Numai după prezentarea avizului juridic, Parlamentul European va putea vota pentru a aproba sau nu acordul, menţionează PE într-un comunicat.

Rezultatul votului din Parlamentul European a fost salutat de fermierii prezenţi încă în faţa sediului legislativului comunitar de la Strasbourg cu urale, aplauze şi petarde. 

Mii de fermieri europeni au protestat la Strasbourg față de acordul comercial cu blocul Mercosur.

Marți, fermierii suceveni au protestat pentru a două zi consecutiv pe marginea drumului european E85, la câțiva kilometri de intrarea în oraş. Ei contestă acordul comercial UE-Mercosur, despre care spun că va aduce o concurență neloială produselor românești și europene şi, practic, le va distruge afacerile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite