Parchetul s-a autosesizat şi deschide un dosar penal în cazul Dianei Şoşoacă. Este vizată și de o plângere pentru antisemitism
Parchetul General s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal după ce eurodeputata Diana Şoşoacă l-a omagiat pe fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.
Ancheta vizează săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 5 din OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Art. 5 prevede: “Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Şi fostul eurodeputat Vlad Gheorghe a anunţat luni că va depune la Parchetul General o plângere penală împotriva Dianei Şoşoacă pentru antisemitism şi promovarea de concepţii fasciste.
Sâmbătă, după ce Curtea Constituţională i-a invalidat candidatura la alegerile prezidenţiale, Diana Şoşoacă a intrat live pe Youtube şi l-a omagiat pe fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.
“Din acest moment, s-a terminat cu România, nu mai există stat, nu mai există nimic. Nu pot să spun decât “Trăiască Legiunea şi Căpitanul” care au fost omorâţi de aceeaşi putere jidănească care a acţionat şi acum. Ruşine tuturor!”, a spus Şoşoacă.
Europarlamentarul Diana Șoșoacă spune că nu se teme de ancheta Parchetului întrucât are deja peste 70 de plângeri penale. Asociațiile comunității evreiești din România au reacționat după afirmațiile Dianei Sosoaca.

