Papa Francisc a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paște

21 April 2025, 12:19 (actualizat 21 April 2025, 21:18)

Papa Francisc, vocea celor săraci care a remodelat Biserica Catolică, a murit luni, în a doua zi de Paște, la ora 7.35, la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul. Suveranul Pontif a avut duminică, în prima zi de Paște, o apariție surpriză în Piața Sfântul Petru, și a transmis un mesaj miilor de credincioși adunați pentru a sărbători Paștele.

Moartea Papei a fost anunțată luni dimineață de cardinalul Kevin Farrell, camerlengo al Vaticanului.

Dragi frați și surori, cu profundă durere trebuie să anunț moartea Sfântului nostru Părinte Francisc”, a anunțat camerlengul.

În această dimineață, la ora 7:35, Episcopul Romei, Francisc, s-a întors în casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și a Bisericii Sale.”

Farrell a continuat: „Ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj și iubire universală, mai ales în favoarea celor mai săraci și marginalizați.

Cu o recunoștință imensă pentru exemplul său ca adevărat ucenic al Domnului Isus, încredințăm sufletul Papei Francisc iubirii milostive infinite a Dumnezeului Treimic”, se încheie declarația.

Imediat după tristul anunț făcut de Vatican, în Piața Sfântul Petru au început să vină credincioșii pentru a-i aduce un omagiu celui care a condus biserica catolică timp de 12 ani.

Moartea lui Francisc, care a devenit primul papă latino-american în 2013 și a fost unul dintre cei mai în vârstă papi din istoria Bisericii, a survenit la câteva săptămâni după ce fusese externat dintr-un spital din Roma, unde a luptat cu o formă gravă de pneumonie la ambii plămâni.

Echipa sa medicală a declarat că starea lui se stabilizase, permițându-i să își continue convalescența la reședința sa, Casa Santa Marta, din Vatican. La două săptămâni după externare, Suveranul Pontif i-a bucurat pe credincioși cu o apariție surpriză în Piața Sfântul Petru.

Starea de sănătate a Papei s-a deteriorat în luna februarie, din cauza unei pneumonii, astfel încât Suveranul Pontif a fost internat în spital timp de cinci săptămâni.

Apărător al săracilor și marginalizaților

Figură atipică și primul pontif non-european din ultimii aproape 1.300 de ani, Francisc a fost un susținător neobosit al celor săraci, al migranților și al protecției mediului, însă diviziunile privind relațiile între persoane de același sex și modul de gestionare a scandalurilor de abuzuri din interiorul Bisericii au persistat de-a lungul întregului său pontificat, arată CNN.

Papa a militat cu fermitate pentru drepturile migranților, criticând dur politicile de deportare ale președintelui american Donald Trump în lunile premergătoare morții sale.

Francisc, al cărui pontificat a reprezentat un contrabalans la ascensiunea populismului naționalist, s-a aflat adesea sub tirul criticilor din partea forțelor catolice conservatoare influente din Statele Unite.

Moartea sa va deschide o dezbatere cu privire la direcția viitoare a Bisericii Catolice, cardinali din întreaga lume fiind așteptați să se adune la Roma în zilele următoare pentru a-l plânge pe pontif și a-i alege succesorul.

Papa Francisc și-a dorit să fie înmormântat în afara Vaticanului

Papa Francisc va fi primul papă din ultima sută de ani care va fi înmormântat în afara cetății Vaticanului. El a ales să fie înmormântat în biserica Santa Maria Maggiore și și-a dorit o ceremonie simplă.

La câteva ore după ce a fost ales papă, în 2013, Papa Francisc a venit la această biserică pentru a se ruga în față icoanei Fecioarei Maria.

De asemenea, înaintea fiecărei călătorii, papa venea la această biserică pentru a se ruga.

Papa s-a rugat pentru ultima dată în Biserica Santa Maria Maggiore pe 12 aprilie.

Francisc, un Papă altfel, un iezuit care a uluit lumea întreagă

Papa Francisc a provocat emoție în inimile credincioșilor și tuturor oamenilor, prin nenumărate gesturi. Pe 13 martie 2013 Jorge Mario Bergoglio, Arhiepiscop de Buenos Aires, devenea al 266-lea Suveran Pontif şi primul Papă iezuit din istorie. Atunci avea 76 de ani.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă