Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un vaccin împotriva febrei dengue pentru copii între 6 şi 16 ani, care trăiesc în zone în care această infecţie este o problemă de sănătate publică

Vaccinare
Vaccinare
2 octombrie 2023, 20:12

Febra dengue, prezentă în special în climatele tropicale şi subtropicale, este o infecţie virală transmisă de ţânţari.

În cadrul studiilor s-a demonstrat că vaccinul Takeda este eficient împotriva tuturor celor patru serotipuri ale virusului la persoanele care au fost infectate anterior cu dengue, a declarat Hanna Nohynek, preşedinta Grupului strategic de experţi pentru imunizare din cadrul OMS.

Ea a adăugat, însă, că există o doză de incertitudine cu privire la performanţa vaccinului împotriva serotipurilor 3 şi 4 la persoanele care nu au fost infectate anterior.

Grupul consultativ strategic al OMS a recomandat, de asemenea, un regim simplificat de doză unică pentru imunizarea primară pentru majoritatea vaccinurilor împotriva COVID-19 în vederea îmbunătăţirii acceptării vaccinurilor într-un moment în care majoritatea persoanelor au avut cel puţin o infecţie anterioară. Agenţia a adăugat că orice vaccin monovalent sau bivalent ar putea fi utilizat având în vedere că vaccinurile monovalente care vizează varianta XBB.1.5 – dominantă în multe locuri în acest an – nu sunt disponibile în multe ţări.

De asemenea, OMS a recomandat luni un al doilea vaccin pentru prevenirea malariei, o boală periculoasă răspândită de unii ţânţari. După RTS,S, „OMS recomandă un al doilea vaccin, numit R21/Matrix-M, pentru prevenirea malariei la copiii cu risc de îmbolnăvire”, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, la Geneva. R21/Matrix-M, dezvoltat de Universitatea Oxford din Marea Britanie, urmează să fie lansat în unele state africane la începutul anului 2024 şi va fi disponibil şi în alte ţări la jumătatea aceluiaşi an.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite