Opt persoane transportate la spital în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme
Opt persoane au fost transportate la spital, luni, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
Accidentul s-a produs în satul Retevoeşti din comuna Pietroşani, în urma impactului unul dintre autoturisme răsturnându-se pe o parte.
Iniţial s-a intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), ulterior forţele fiind suplimentate cu o autospecială pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM) şi încă un echipaj SMURD.
“În urma evaluării, echipajele medicale, alături de ATPVM, au preluat şi transportă la spital opt persoane (trei adulţi şi cinci minori). Colegii noştri asigură şi măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol”, au precizat reprezentanţii ISU Argeş.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

