„Operatorii de drone sunt vânați. Simți asta din prima zi”. Povestea femeilor de pe linia frontului din Ucraina

Femeile sunt implicate în operațiunile cu drone ale Ucrainei încă din primele luni ale invaziei pe scară largă, însă, pe fondul penuriei de personal din armată, prezența lor a crescut, în special în unitățile de atac FPV (first-person view). Trei femei au vorbit pentru The Guardian despre motivele pentru care s-au înscris într-un mediu de luptă extrem de dur.

Cifrele privind pierderile nu sunt făcute publice, însă se știe că acestea sunt ridicate, iar Ucraina ajunge să se bazeze tot mai mult pe civili pentru a ocupa roluri care, odinioară, reveneau militarilor profesioniști. Un curs scurt, dar intens, de 15 zile este oferit viitorilor operatori înainte de a fi trimiși pe front, o perioadă extrem de scurtă, ce reflectă urgența situației.

Nu există date oficiale privind numărul femeilor care servesc ca operatori de drone, dar instructorii și comandanții de unități estimează că în prezent sunt active sau aflate în stagii avansate de pregătire câteva zeci, cu alte noi recrute în fiecare lună.

Operatorii se confruntă cu pericole majore, lucrând foarte aproape de linia frontului, adesea la doar câțiva kilometri de pozițiile rusești și sunt frecvent vizați de artilerie, drone și bombe ghidate.

Dasha nu se aștepta să ajungă să lupte. În primele luni ale invaziei a ajutat ca voluntar, apoi a trecut la munca cu dronele, pe măsură ce tot mai mulți bărbați din regiunea ei erau uciși sau mobilizați. „Nu era o chestiune dacă eram pregătită”, spune ea. „Era vorba de faptul că rămăseseră prea puțini oameni”.

Motivația ei este simplă: cei doi copii ai săi locuiesc acum în Europa, iar ea vrea să se întoarcă într-o Ucraină sigură. Tatăl ei, în vârstă de 89 de ani, a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial, iar greutatea acelei istorii o urmărește. „Nu vreau ca ai mei copii să devină următoarea generație de copii ai războiului. Asta e toată motivația mea”.

În prezent, conduce o unitate mixtă, de femei și bărbați, care operează la câțiva kilometri de frontul din est. Atmosfera este una de epuizare, nu de eroism. „Nu este vorba despre femei care trebuie să demonstreze ceva”, spune ea. „Este vorba despre necesitate. Toată lumea este la limită. Toată lumea se adaptează”.

Prima experiență a Elisabetei cu războiul a fost sunetul. Orașul ei a fost bombardat repetat în 2022, iar săptămâni întregi a dormit pe scări și în subsoluri. „După un timp nu mai întrebi ce poți face”. spune ea. „Întrebi ce mai este posibil”.

Pregătirea ei FPV a coincis cu o perioadă de pierderi grele în regiunea sa, iar mai mulți membri ai echipei ei au fost răniți la doar câteva luni după ce au ajuns pe front. Dinamica din unitate s-a schimbat rapid. „Oamenii au încetat să mai conteze dacă cineva era femeie sau nu. Conta cine putea zbura”.

Cel mai greu pentru ea este povara psihologică: orele lungi, amenințarea constantă de a fi detectată de dronele rusești și conștientizarea faptului că fiecare misiune poate însemna să ucidă pe cineva sau să piardă pe cineva drag. „Nu devine mai ușor”, spune ea. „Doar te obișnuiești să cari această povară”.

Ilona s-a înscris la o școală civilă de operare a dronelor după luni în care a urmărit cum atacurile aeriene rusești se intensificau în jurul casei sale. Nu avea experiență militară și nici prea multă încredere că se va potrivi. „Credeam că dronele sunt pentru profesioniști”, spune ea. „Pentru cei crescuți cu tehnologia. Nu pentru mine”.

Centrul de instruire își menține un profil discret, schimbând locația după ce a fost vizat de mai multe ori. Cursanții acceptă acest lucru ca parte din rutină. „Înțelegi foarte repede că operatorii de drone sunt vânați”, spune ea. „Simți asta din prima zi”.

Ceea ce o impresionează cel mai mult nu este pericolul, ci nevoia uriașă. Sute de persoane – multe dintre ele civile – se înscriu lunar pe listele de așteptare pentru instruire. „Atâția bărbați de vârsta mea au dispărut deja”, spune ea. „Cineva trebuie să le ia locul”.