Miercuri 16 aprilie 2025 | București 21˚C / Senin

Operațiune de amploare în București, pentru prinderea unui traficant irakian specializat în vânzarea de cocaină

12 aprilie 2025, 18:40

Prinderea unui traficant de droguri nu e ușoară și de cele mai multe ori e nevoie de luni întregi, timp în care sunt folosiți polițiști sub acoperire, monitorizare electronică și fizică. Așa s-a întâmplat și în București, unde polițiștii antidrog s-au confruntat cu un traficant irakian specializat în vânzarea de cocaină. Bărbatul arestat și condamnat deja de două ori în ultimii 20 de ani cunoaște destul de bine procedurile polițienești, dar chiar și așa, nu a fost suficient pentru el ca să scape. Alături de acesta au mai fost prinși doi traficanți care îi aduceau cocaină din Bulgaria.

Polițiștii antidrog din Capitală au aflat că un traficant irakian pe care îl mai arestaseră de două ori vindea din nou droguri. De această dată își formase un cerc închis de clienți și cu greu accepta să vândă cocaină și altora.

Ca să-l poată prinde pe traficant, un polițist sub acoperire a reușit să-i câștige încrederea și după câteva săptămâni i-a cerut să i facă rost de un kilogram din cocaină.

Traficantul nu l-a refuzat și a apelat la furnizorii săi din Bulgaria, dar la tranzacție au asistat de la distanță și polițiștii antidrog.

Flagrantul a avut loc într-o parcare din București unde furnizorii au încercat să scape.

Cocaina capturată provine cel mai probabil din America de Sud sau Centrală. În România și Bulgaria drogurile ajung de regulă prin porturile celor două țări, spun specialiștii.

Pe un kilogram de cocaină, după preparare, traficanții câștigă în jur de 300.000 de euro.

Toți cei trei cetățeni străini au fost arestați preventiv.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite