Un an de la moartea Reginei Elisabeta. Regele Charles: Ne amintim cu multă afecţiune de viaţa ei îndelungată şi de devotamentul ei. Prințul Harry: Ne priveşte de acolo, de sus, fericită că suntem împreună

Fotografie la un an de la moartea Reginei Elisabeta
Fotografie la un an de la moartea Reginei Elisabeta
8 septembrie 2023, 08:17

Regele Charles și Regina Camilla au participat la un serviciu religios, în Scoția, în memoria suveranei. Pentru a marca trecerea un an de la moartea reginei Elisabeta a II-a, casa regală a publicat o fotografie a suveranei, din 1968, aleasă de rege și expusă public o singură dată, la o expoziție.

Regele Charles: Ne amintim cu multă afecţiune de viaţa ei îndelungată şi de devotamentul ei, şi de tot ceea ce a reprezentat pentru mulţi dintre noi. Sunt, de asemenea, profund recunoscător pentru dragostea şi sprijinul care au fost exprimate faţă de soţia mea şi de mine însumi, pe parcursul acestui an.

Facem tot ce este posibil pentru a fi în slujba voastră, a tuturor.

În toate marile orașe din regat au fost trase salve de tun, atât în memoria reginei, cât și pentru a marca un an de când Charles a devenit rege.

Nu au avut loc alte ceremonii, nici măcar private, în sânul familiei. Harry, fiul cel mic al regelui, se află în Marea Britanie. A venit singur, fără soția sa, Meghan, pentru un eveniment caritabil și a vorbit și despre bunica sa: Știu sigur că acum, după ce a trecut un an, ne priveşte de acolo, de sus, fericită că suntem împreună.

Una dintre cele mai vechi companii mixte anglo-indiene a adus un omagiu reginei Elisabeta prin crearea unei monede din aur – care cântărește 3,6 kilograme. Moneda are 6426 de diamante și este printre cele mai scumpe din lume: valorează în jur de 20 de milioane de lire sterline.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite