Olaf Scholz nu crede că Donald Trump va reveni la Casa Albă. Cancelarul german: E mai plauzibil ca preşedintele în exerciţiu, Joe Biden, să fie reales

Olaf Scholz
Olaf Scholz
19 august 2023, 13:13

Scholz crede că este „mai plauzibil ca preşedintele în exerciţiu, Joe Biden, să fie reales”, potrivit declaraţiilor făcute de cancelarul german vineri la un eveniment organizat de Augsburger Allgemeine şi găzduit de ziarul german cu acelaşi nume.

Cancelarul german nu a dorit să comenteze cu privire la întrebarea dacă executivul de la Berlin este totuşi pregătit pentru o victorie electorală a lui Trump şi pentru consecinţele care decurg de aici pe scena politica internaţională.

„Cred că vă puteţi da seama că deja analizăm cu grijă scenariile în toate situaţiile internaţionale”, a răspuns el.

Scholz a salutat „experienţa incredibilă a lui Biden în politica internaţională” şi „buna judecată” a actualului preşedinte american, dincolo de sfaturile pe care le primeşte de la consilierii săi.

Potrivit cancelarului german, actualul preşedinte american este şi cel care are cele mai mari şanse să soluţioneze divizările din societatea americană. „Dacă există cineva care are vreo şansă să depăşească această divizare şi să se opună divizării, atunci acel cineva este preşedintele democrat Biden”, a insistat Scholz.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite