Oana Țoiu, după decizia privind expulzarea unui membru al Ambasadei Rusiei la București: România a avut o poziție fermă. Ne așteptăm la măsuri diplomatice în oglindă

28 iulie 2026, 11:44

Ministra interimară a Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat, marți, că România se așteaptă la măsuri diplomatice în oglindă, după ce s-a decis expulzarea unui membru al Ambasadei Rusiei la București. Decizia i-a fost comunicată ambasadorului Federației, convocat la Ministerul de Externe, în urma incursiunilor repetate și ilegale ale dronelor de război.

”România a avut o poziție clară, fermă, în care atribuirea responsabilității s-a întâmplat inclusiv prin convocarea ambasadorului Rusiei la sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde i-au fost arătate fragmente din dronă, precum și rezultatul anchetei care certifică că acea dronă este una rusească. Din acest motiv, demersul nostru diplomatic este cât se poate de justificat. La ce ne așteptăm pentru viitor, din perspectivă diplomatică, așa cum v-am spus și în momentul în care noi am decis să închidem Consulatul General al Federației Ruse la Constanța, este că ne așteptăm la măsuri diplomatice în oglindă. Vă reamintesc, de asemenea, și reacțiile publice de la nivelul NATO, care a reconfirmat sprijinul 24 de ore din 24, 7 zile din 7, și faptul că România este un stat care nu-și negociază granițele și nu permite intrarea ilegală în spațiul nostru aerian. Este atât poziția României, cât și poziția comună NATO”, a declarat Oana Țoiu într-o conferință de presă.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a reacționat în urma deciziei privind expulzarea unui membru al Ambasadei Rusiei la București și a afirmat că Moscova va da un răspuns pe măsură.

Ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat luni la sediul Ministerului Afacerilor Externe. Convocarea a survenit ca reacție fermă la violările repetate ale spațiului aerian al României din perioada 24-26 iulie 2026, interval în care Armata Română a doborât trei drone pătrunse neautorizat pe teritoriul național, transmite MAE. A

Reacția Ambasadei Rusiei după convocarea ambasadorului la MAE: O „cascadorie propagandistică”

Ambasada Rusiei la București consideră convocarea la Ministerul de Externe al României a ambasadorului Vladimir Lipaev drept o „cascadorie propagandistică”, se arată într-o primă reacție, după ce diplomatul a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe. Convocarea a survenit ca reacție fermă la violările repetate ale spațiului aerian al României din perioada 24-26 iulie 2026, interval în care Armata Română a doborât trei drone pătrunse neautorizat pe teritoriul național.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite