O ursoaică şi trei pui, relocaţi din Slănic Moldova
Măsuri de urgenţă luate de autorităţile din Slănic Moldova. O echipă de intervenţie a Primăriei a capturat o ursoaică şi trei pui cu ajutorul unei cuști speciale. Familia de urşi a fost tranchilizată şi relocată pe raza unui fond de vânătoare din apropiere, în speranţa că după această experienţă animalele nu vor reveni în zonele frecventate de turişti.
Ursoaica şi cei trei pui erau clienţi obişnuiţi ai pubelelor de la restaurante. Autorităţile din Slănic Moldova se temeau însă că animalele ar putea deveni agresive. Aşa că au conceput un plan de capturare şi relocare a urşilor.
După 35 de zile de urmărire şi monitorizare, echipele de intervenţie au reuşit să prindă cele patru exemplare fără a pune în pericol nici animalele şi nici specialiştii din teren.
La scurt timp după relocarea familiei de urşi, un alt exemplar a fost semnalat în aceeaşi zonă iar autorităţile au emis un mesaj RO ALERT.
În urmă cu aproape o lună, o altă ursoaică a fost prinsă chiar în centrul localităţii, lângă o clinică medicală. Autorităţile locale din mai multe judeţe caută soluţii de relocare a urşilor după incidente din ultima perioadă. Aseară un cioban de 63 de ani din comuna argeşeană Rucăr a fost rănit la picior după ce a fost atacat de un urs în timp ce păştea oile.
Pe 9 iulie o tânără de 19 ani din Iaşi a murit după ce fost atacată de un urs pe traseul Jepii Mici din Bucegi.
În urma incidentului, Camera Deputaţilor s-a întrunit în şedinţă extraordinară şi a modificat legea vânătorii, pentru a permite împuşcarea unui număr de aproximativ 500 de exemplare de urs pe an.
Actul legislativ a fost trimis preşedintelui României pentru promulgare.