O ursoaică a fost împușcată la Miercurea Ciuc. Animalul a pătruns în mai multe gospodării și în curtea unui liceu

21 august 2018, 10:41

Orașul Miercurea Ciuc a fost în stare de alertă.

Într-un cartier aproape de centru, zonă în care se află Tribunalul, Poliția și Liceul Național Octavian Goga, a fost văzută, noaptea trecută, o ursoaică cu pui plimbându-se în sensul giratoriu de la Tribunal, iar dimineață a trecut prin curtea Liceului Octavian Goga, a rupt un gard, a intrat într-o curte, unde a ucis o capră.

Oamenii au intrat în panică, mai ales că ursul escalada garduri și se plimba nestingherit pe străzi.

Jandarmii din Harghita au ținut ursoaica sub supraveghere până la intervenția persoanelor autorizate care au împușcat ursul.

Reprezentanții asociației de vânătoare, chemați în ajutor, nu au putut face nimic, pentru că nu aveau arme cu tranchilizant.

Până la urmă, autoritățile au cerut autorizație de împușcare de la Ministerul Mediului.

Patru ore au durat formalitățile. Garda de Mediu și ministerul au autorizat împuşcarea, iar ursul a fost ucis în curtea liceului unde se adăpostise, după ce ore în șir a fost hăituit prin oraș.

Autoritățile locale cer modificarea legii, astfel încât să poată decide împușcarea atunci când localnicii sunt în pericol.

Reprezentanții organizațiilor care apără drepturile animalelor susțin că autoritățile iau prea ușor decizia de a împușca urșii.

În urmă cu aproape doi ani, un urs a fost împușcat în Sibiu, după ce jandarmii l-au hăituit ore bune, în încercarea de a-l tranchiliza.

Cifrele oficiale arată că în România sunt cel puțin 6300 de urși, cei mai mulți, în Harghita, Covasna, Mureș, Sibiu, Brașov și Neamț.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite