O navă sub pavilion turcesc, atacată de „pirați”, în largul orașului Napoli
Mai mulţi „piraţi”, probabil migranţi, au încercat vineri să deturneze în largul oraşului Napoli o navă sub pavilion turcesc care se îndrepta spre Franţa, determinând intervenţia forţelor speciale italiene, a indicat Ministerul italian al Apărării.
În largul oraşului Napoli (sud), un număr necunoscut de bărbaţi înarmaţi au ameninţat şi au „sechestrat” echipajul în cabina de comandă. Cargoul a deviat atunci „semnificativ de la traiectoria sa”.
Forţele speciale heliportate ale Marinei au ajuns pe navă şi au arestat câţiva atacatori, dar inspecţia ambarcaţiunii continua în cursul serii pentru a găsi eventuali complici.
Era vorba despre 15 pasageri clandestini – 13 bărbați și două femei, cetățeni afgani, sirieni și irakieni. Nava transporta camioane și aceștia se ascunseseră în ele. La un moment dat, povestesc membrii echipajului de pe navă, au fost atacați de bărbați cu cuțite pentru că doreau să ajungă pe coastele italiene.
Se fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, iar trei dintre bărbați sunt cercetați pentru posesie ilegală de armă.
RELATARE DE LA ALBERTA FORGIARINI