O femeie a fost înjunghiată de soţul cu care se află în divorț. Victima este de profesie medic și a mai fost agresată de bărbat
Atacul a avut loc când femeia ieșea din apartament împreună cu cei doi copii pe care urma să îi lase la creșă, înainte de a merge la spital unde lucrează ca medic rezident.
Bărbatul a intrat în casă peste femeie, iar între cei doi a izbucnit un scandal.
Acesta a pus mâna pe un briceag şi a înjunghiat-o de mai multe ori în zona ochiului, în zona cervicală.
Femeia a sunat imediat la 112 și a fost transportată la spital. Rănile nu sunt grave, dar a rămas internată în spital.
Soțul a fost audiat de polițiști și este cercetat pentru lovire și violență domestică. Ar putea fi acuzat de tentativă de omor.
În caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde destinat victimelor violenţei domestice 0800 500 333, iar la numărul de urgență 119 se pot semnala cazurile de abuz asupra copiilor.