O elevă din Cluj a devenit cea mai mică participantă la Olimpiada Internaţională de Engleză

1 decembrie 2023, 17:56 (actualizat 6 decembrie 2023, 08:04)

Primele cuvinte pe care Alma le-a auzit încă de când era bebeluș au fost în limba engleză. Așa au fost si primele rostite de ea. Are un accent de invidiat. În spatele înfățișării gingașe, se ascunde un mic geniu. Copila are în palmares nenumărate competiții, concursuri și olimpiade câștigate.

Anul trecut, Alma a participat la Olimpiada Internațională de Limba Engleză, care a avut loc la Roma. Vârsta minimă de participare a fost 9 ani, dar copila a reușit să se califice, deși pe atunci avea doar 7 ani. A dat un test pe care l-a terminat în doar 8 minute, în loc de jumătate de oră. A fost cea mai tânără participantă, a obținut rezultate excepționale și s-a calificat direct în finală, sărind peste etapa regională.

Alma este elevă a Colegiului Emil Racovița din Cluj, dar are multe activități extrașcolare.

Deși are posibilitatea ca oricând să ia calea străinătății, pentru că are rude peste ocean, Alma îşi doreşte să rămână în România.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite