O educatoare din Dolj, desemnată „Educatorul Anului din mediul rural”

4 March 2026, 11:49 (actualizat 4 March 2026, 11:50)

Educația timpurie joacă un rol esențial în dezvoltarea copiilor, iar în mediul rural implicarea cadrelor didactice poate face diferența dintre vulnerabilitate și șansă. De aceea, rolul educatorului în această etapă a vieții este esențial, alături de modelul și implicarea familiei.

Anul acesta, o tânără de 32 de ani dintr-o comună din Dolj a primit titlul de „Educatorul Anului din mediul rural”, acordat de Teach for Romania, o recunoaștere a dedicării și a muncii desfășurate zi de zi în slujba educației.

Ana Maria Stăncălie – educator, Grădinița Gârlești: Îmi doresc să schimb destine și de aceea fac atât de multe activități cu cei mici.

Ana Maria Stăncălie este educatoare la Grădinița Gârlești din localitatea Ghercești, județul Dolj. Are o grupă formată din 15 copilași, cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani.

În cei cinci ani de când lucrează aici, Ana Maria a devenit pentru cei mici un al doilea părinte, iar grădinița este mai mult decât o instituție.

Este prima „casă” în lumea educației, locul unde frica de necunoscut se transformă în curaj și bucurie.

În mediul rural, provocările sunt adesea mai mari: resurse limitate, familii care se confruntă cu dificultăți și copii care au nevoie și de sprijin emoțional.

Tocmai de aceea, rolul educatorului este esențial. Dar și implicarea părinților rămâne foarte importantă.

„Este o persoană foarte înțelegătoare și iubitoare. Copilul este în siguranță aici”, spune un părinte.

„Este un exemplu pentru copii și pentru noi, ca părinți, pentru că este foarte comunicativă și deschisă.”

„Suntem mândri că face parte din comunitatea noastră și că are grijă de micile noastre minuni.”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite