La ancheta jafului de la muzeul din Olanda participă Interpol

27 January 2025, 12:27 (actualizat 27 January 2025, 18:48)

Este alertă maximă în Olanda după jaful din muzeul din Assen. O echipă de criminaliști români participă direct la anchetă. Este implicat și Interpolul iar câteva zeci de persoane au sunat la poliția locală să contribuie la anchetă. Coiful din Aur de Coțofenesti şi trei brăţări dacice, artefacte de o valoare inestimabilă din Tezaurul antic al României au fost furate din muzeul Drents.

Se verifică acum condițiile în care au fost trimise obiectele în Olanda. Iar în comisia de cultură din Parlament se discută subiectul. Acolo, ministrul culturii a anunțat în urma cu puțin timp că expoziția cu tezaurul dacic programată în Polonia a fost anulată.

În imaginile date publicității de politia olandeză se vede cum dimineața, la ora 3:45, trei indivizi au aruncat în aer una dintre ușile muzeului Drents din Assen. În mai puțin de 2 minute infractorii au reușit să fugă cu 4 artefacte din Expoziția Dacia, Regatul Aurului și Argintului: coful de la Cotofenesti și treii brățări dacice din aur masiv.

După furt, polițiștii olandezi au găsit o mașină arsă în comuna Rolde, situată la 6 km est de Assen.

Potrivit lui Arthur Brand, investigator furturi de artă există suspiciunea că hoţii au fugit în Germania. Olanda şi Germania se învecinează. Nu e sigur deocamdată, dar hoţii ar putea fi din Germania.

Ministrul Culturii, Natalia Intotero, se află în prezent în Polonia, unde spune că va avea ocazia să discute cu prim-ministrul olandez că să-i ceară urgentarea anchetei.

Prin Muzeul Național de Istorie se pun la dispozitie toate informațiile pentru partea olandeză care face ancheta. Sunt încântată că prim-ministru, domnul Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control pentru verificarea contractului între Muzeul Național de Istorie și cel Olandez.

Conducerea Muzeului Național de Istorie și reprezentanții Ministerul Culturii au explicat cum a fost organizată expoziția din Olanda și de ce au fost exportate piese de tezaur unice la acest muzeu.

Ernest Oberlander-Târnoveanu, director, Muzeul Naţional de Istorie a României: Muzeul din Drents este cel mai vechi muzeu de arheologie din Olanda și unul dintre cele mai moderne muzee din Olanda, cu cele mai moderne dotări pentru asigurarea securității.

Raluca Turcan, fost ministru al Culturii: Acolo vin romanii din diaspora participă elita culturală autorități internaționale. Toate lucrurile acestea ajută România.

Diana Baciuna – secretar de stat Ministerul Culturii: Pentru noi interesul statului român este recuperarea pieselor

Piesele dacice furate au fost asigurate de o firma olandeză.

În contractul de împrumut al pieselor, semnat de reprezentanții celor două muzee, roman și olandez, pus acum la dispoziția jurnaliștilor, scrie că brățările dacice valorează între 450.000-500.000 de euro fiecare, iar Coiful din aur în jur de 4,3 milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite