O avocată, membru PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA. Reacție rapidă a organizației de partid

28 January 2026, 19:38 (actualizat 28 January 2026, 20:53)

Două persoane au fost prinse în flagrant miercuri de procurorii DNA în timp ce primeau 60.000 de euro, dintr-o sumă mai mare pretinsă de 500.000 de euro, au declarat surse judiciare.

Conform surselor, persoanele prinse în flagrant sunt avocata Adriana Georgescu, membru PNL Sector 1, alături de un bărbat care se recomanda ca general al SIE.

Infracţiunea din dosar este de trafic de influenţă.

Reacția PNL Sector 1

Organizația PNL Sector 1 a transmis, miercuri seara, un comunicat de presă în care lămurește situația aocatei Adriana Georgescu:

În legătură cu informațiile apărute recent în spațiul public, PNL Sector 1 face următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice:

➡️ Doamna Adriana Georgescu nu este consilier al PNL Sector 1,
➡️ nu este liderul Organizației de Femei a PNL Sector 1,
➡️ nu ocupă nicio funcție de conducere sau reprezentare în cadrul filialei PNL Sector 1.

Menționarea unor astfel de funcții în articolele apărute în presă este eronată și nu reflectă realitatea obiectivă.

În ceea ce privește situația juridică prezentată în mass-media, PNL Sector 1 va respecta strict prevederile statutare și legale, iar imediat ce va exista un comunicat oficial al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Adriana Georgescu va fi suspendată din calitatea de membru al Partidului Național Liberal, conform procedurilor interne.

PNL Sector 1 susține principiile integrității, responsabilității publice și respectului față de lege.

Promisiunile făcute de avocata PNL se refereau la „rezolvarea” unor dosare penale aflate pe rolul DNA, Tribunalului București sau pentru finalizarea unor contracte și angajări în companii naționale din subordinea Guvernului. Liberala ar fi lăsat să se creadă că are influență și asupra unor angajați din Administrația Prezidențială.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite