O a șasea persoană a fost acuzată în Marea Britanie de spionaj în favoarea Rusiei

O a șasea persoană a fost acuzată în Marea Britanie de spionaj în favoarea Rusiei/Foto. Profimedia Images
28 February 2024, 08:59 (actualizat 28 February 2024, 09:41)

O a șasea persoană a fost acuzată că face parte dintr-o presupusă rețea de spioni ruși care operează în Marea Britanie, transmite BBC. Tihomir Ivanov Ivanchev, un cetățean bulgar în vârstă de 38 de ani, din Acton, vestul Londrei, a fost arestat la începutul acestei luni și apare miercuri în fața instanței.

El este acuzat de “conspirație în vederea colectării de informații destinate să fie direct sau indirect utile unui inamic”.

Alți cinci cetățeni bulgari urmează să fie judecați în octombrie, după ce au fost acuzați de aceeași infracțiune.

Șase persoane acuzate de spionaj în favoarea Rusiei

Orlin Roussev, 46 de ani, din Great Yarmouth, Norfolk, Bizer Dzhambazov, 43 de ani, și Katrin Ivanova, 32 de ani, din Harrow, nord-vestul Londrei, Ivan Stoyanov, 32 de ani, din Greenford, vestul Londrei, și Vanya Gaberova, 29 de ani, din Euston, Londra, au fost arestați în februarie 2023.

Se presupune că supravegherea a fost efectuată asupra unor persoane și locuri vizate de Rusia între august 2020 și februarie 2023.

Ivanchev este acuzat că a acționat împreună cu ceilalți cinci inculpați, dar și cu o persoană numită Jan Marsalek și cu alte persoane necunoscute.

Citiți: The Economist: Spionii ruși s-au întors. Și sunt mai periculoși ca niciodată

Potrivit acuzației, aceștia “au conspirat… pentru a obține, colecta, înregistra, publica sau comunica documente sau informații destinate sau care ar putea fi destinate să fie, direct sau indirect, utile unui inamic, într-un scop care aduce atingere siguranței și intereselor statului”.

Comandantul Dominic Murphy, de la Comandamentul antiterorism al Poliției Metropolitane, a declarat că Ivanchev “a fost identificat și arestat ca urmare a cercetărilor efectuate în urma celor cinci arestări anterioare în cadrul acestei anchete”.

Poliția a precizat că Ivanchev a fost eliberat pe cauțiune după arestarea inițială din 7 februarie și a fost pus sub acuzare marți.

Ceilalți cinci acuzați au fost arestați preventiv după ce au compărut în septembrie la Tribunalul Westminster Magistrates’ Court, iar data procesului a fost stabilită la Old Bailey.

Cuibul spionilor, o pensiune de la malul mării

Ivanchev figurează ca proprietar al unei afaceri de decorațiuni din Londra. Este înregistrat ca locuind la aceeași adresă cu Gaberova, o esteticiană premiată, specializată în gene și care conducea un salon numit Pretty Woman în vestul Londrei.

Stoyanov, poreclit “Distrugătorul”, a fost luptător amator de arte marțiale mixte și a participat la concursuri în Marea Britanie. În Bulgaria, el a apărut în așa-numitele lupte sambo, o formă de arte marțiale populară în Europa de Est.

Roussev a lucrat în domeniul serviciilor financiare.

Biser Dhzambazov și Katrin Ivanova au trăit ca un cuplu și au condus o organizație comunitară pentru cetățenii bulgari care trăiesc în Regatul Unit.

Citește și: Ucraina a destructurat o reţea de spioni ruşi care transmiteau informaţii despre industria sa militară

Centrul de operare pentru infracțiunea de spionaj ar fi fost o pensiune, acum închisă, din stațiunea balneară Great Yarmouth, în care locuia Roussev. Se pare că Roussev ar fi organizat și gestionat operațiunile de spionaj ale celulei din Regatul Unit, iar aceste operațiuni au avut loc în Regatul Unit și în Europa.

Jan Marsalek nu a fost acuzat în acest caz. Marsalek este cunoscut mai ales ca fostul director operațional austriac al companiei Wirecard, căutat în Germania după ce a fost suspectat că a comis fraude. Se crede că a părăsit Germania în 2020 și că s-ar afla în Rusia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite