Numeroase comunităţi din vestul Australiei sunt izolate după inundaţii ”devastatoare”

Inundații în Australia
Inundații în Australia
8 ianuarie 2023, 12:36

Starea de urgenţă la Kimberley – o zonă din statul Australia de Vest ce are aproape dimensiunea Californiei – a fost declanşată săptămâna trecută de ciclonul tropical Ellie, care a adus precipitaţii abundente.

Oraşul Fitzroy Crossing, o comunitate cu aproximativ 1.300 de locuitori, se numără printre localităţile cele mai afectate unde a fost necesar transportul de alimente şi apă pe calea aerului.

Cantitatea de precipitaţii este în scădere, duminică, conform unui anunţ făcut de Biroul de Meteorologie, în condiţiile în care furtuna se deplasează spre est, în Teritoriul de Nord. Numeroase drumuri sunt impracticabile şi foarte multe comunităţi sunt acum izolate, conform informaţiilor de pe site-ul serviciului meteorologic australian.

Apele râului Fitzroy au ajuns, miercuri, la cota de 15,81 metri în zona Fitzroy Crossing, doborând recordul de 13,95 metri înregistrat în 2002.

Premierul Anthony Albanese a descris sâmbătă inundaţiile drept „devastatoare” şi a promis ajutor pentru comunităţile afectate.

Aparate de zbor ale Australian Defence Force (ADF) sunt folosite pentru ajutorul comunităţilor afectate de inundaţii, iar unii dintre localnici sunt salvaţi cu ajutorul unor elicoptere Chinook.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite