Nu sunt supravieţuitori în urma accidentului aviatic din SUA. 28 de trupuri fără viață, recuperate
Scene de coşmar în capitala federală americană. Un avion de pasageri cu 64 de persoane la bord s-a ciocnit cu un elicopter în care erau 3 militari. Catastrofa a avut loc deasupra capitalei americane Washington DC. După impactul uriaş, cele două aparate de zbor s-au prăbuşit în apele râului Potomac. Pe întuneric, în apele îngheţate, scafandrii şi pompierii au căutat supravieţuitori ore întregi. Catastrofa a avut loc în apropierea aeroportului Ronald Reagan.
Aeronava Bombardier, aparţinând unei filiale American Airlines avea la bord 60 de pasageri şi un echipaj format
din 4 persoane. În elicopterul Sikorsky, Blackhawk, se aflau trei militari, într-o misiune de antrenament. După impact, ambele aparate de zbor au căzut în apele îngheţate ale Potomacului.
Martor: Am auzit o bubuitură, un zgomot neobişnuit,
ceva ce nu auzi în fiecare zi, ceva ca pe front, ceva ce auzi în filme. Mi-a atras atenţia, m-am uitat pe fereastră
şi am văzut mult fum pe partea sudică a aeroportului Reagan.
Timp de 8 ore sute de pompieri, scafandri şi alţi specialişti în intervenţii de urgenţă, au căutat eventuali supravieţuitori. În zadar.
Comandantul unităţii de pompieri din Washington DC, John Donnelly: Suntem acum în punctul în care am trecut de la misiune de salvare la misiune de recuperare.
În acest moment, nu credem că există supravieţuitori.
Avionul e bucăţi. Echipele de salvare scot câte un fragment dar nici nu îşi dau seama din ce parte a aparatului de zbor e respectiva bucată.
Operaţiunea se desfăşoară cu mare dificultate: bate un vânt puternic, iar apele Potomacului sunt nămoloase şi deosebit de reci. Plutesc bucăţi de gheaţă pe toată întinderea de apă.
‘În acest moment, nu credem că există supraviețuitori. Am recuperat 27 de persoane din avion și una din elicopter’, a spus Donnelly.
Secretarul american pentru transporturi, Sean Duffy, a anunțat joi că autoritățile au localizat elicopterul militar Black Hawk și avionul comercial al American Eagle, o companie aeriană regională subsidiară a American Airlines, care s-a prăbușit la Washington.
‘Am localizat cele două aeronave’, a spus Duffy la o conferință de presă la aeroportul național Ronald Reagan din Washington, care va rămâne închis cel puțin până la ora locală 11 A.M. (4:00 PM GMT).
Secretarul american pentru transporturi a mai declarat că fuzelajul avionului comercial American Eagle a fost găsit în trei puncte diferite și că lucrările de recuperare a rămășițelor se vor desfășura pe tot parcursul zilei.
ACTUALIZARE 12.30 Un serviciu de înregistrare şi streaming audio dedicat traficului aerian a înregistrat momentele de dinaintea şi de după ce avionul de pasageri al American Airlines s-a ciocnit cu un elicopter Black Hawk al armatei americane, într-o coliziune în aer deasupra Washingtonului, miercuri noaptea, relatează Reuters.
ACTUALIZARE 12.00 În Wichita, Kansas, de unde avionul decolase, rudele celor plecați spre Washington DC, dar care au sfârșit în apele Potomacului, sunt în stare de soc.
J.V Johnston, membru în consiliul local Wichita: Am format un grup de sprijin pentru familii, au venit şi voluntari, stau de vorbă cu una dintre familii. Dacă vor să vină şi alte familii, le aşteptăm la consiliere.
Avionul e bucăți, potrivit presei americane. Echipele de salvare scot câte un fragment, dar nici nu și dau seama din ce parte a aparatului de zbor e respectiva bucată.
Experții spun că avionul de pasageri a respectat toate procedurile aeriene. Însă nimeni nu-și explica de ce elicopterul în care se aflau militari într-o misiune de antrenament, nu avea pornit sistemul de tracking ADS B. Prin acest semnal, aparatul de zbor poate fi urmărit de turnul de control.
ACTUALIZARE 10.45 Avionul s-a scindat în mai multe bucăți și se află în apă, la o adâncime de 152-243 cm, conform CBS.
Echipa de scufundări a găsit acum și ceea ce pare a fi una dintre cele două cutii negre.
Scafandrii au avut acces la cabină, relatează CBS.
Raportul afirmă că elicopterul este cu susul în jos, dar pare să fie în mare parte intact.
ACTUALIZARE 10.35 Autoritățile au recuperat cel puțin 19 cadavre, a declarat un om al legii din cadrul anchetei citat de CBS.
ACTUALIZARE 10.15 Richard Bonnett, șef unitate pompieri, Aeroportul Ronald Reagan: La ora 8:58 au sosit primele echipaje la faţa locului şI au găsit aeronava în apă. Au început operaţiunile de salvare. Acum acţionează În jur de 300 oameni din echipele de intervenţie. Este o operaţiune în curs, care va mai dura multe ore. Misiunea este de căutare şi salvare şi va mai dura mult. Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă spre familii şi comunităţi. Este în desfăşurare o operaţiune de căutare şi salvare.
Însă practic nu are nimeni nicio speranță că ar mai găsi oameni în viață.
ACTUALIZARE 10.00 În avion se aflau mai mulţi patinatori sau foşti mari artişti ai gheţii, care se întorceau de la un concurs desfăşurat în Kansas. Printre aceştia se numărau şi Evgenia Shishkova și Vadim Naumov, lucru confirmat agenția de presă Tass.
ACTUALIZARE 9.10 Pete Hegseth, învestit în urmă cu câteva zile în funcţia de secretar al apărării, a postat pe reţelele de socializare că o investigaţie a fost „lansată imediat” de către armată şi Departamentul Apărării.
Secretarul Transporturilor, Sean Duffy, care tocmai a depus jurământul la începutul acestei săptămâni, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă sumbre la aeroport că agenţia sa va furniza toate resursele posibile pentru anchetă.
ACTUALIZARE 9.05 Aproximativ 19 aeronave se aflau în aer în momentul prăbușirii lângă Aeroportul Național Reagan și au fost deviate către Aeroportul Internațional Dulles, la aproximativ 20 mile vest, transmite CNN.
Au fost programate 858 de zboruri să decoleze și să aterizeze pe Aeroportul Național Reagan miercuri, potrivit companiei de analiză a aviației Cirium, iar 869 de zboruri erau programate să decoleze și să aterizeze joi.
Aeroportul Naţional Reagan va fi închis până la cel puţin 19.00, ora Românie.
ACTUALIZARE 08.10 În prezent, aproximativ 300 de salvatori lucrează într-o operațiune de căutare și salvare pe râul Potomac, au declarat reprezentanții serviciilor de salvare într-o conferință de presă.
Operațiunile de salvare se desfășoară pe întuneric, este frig și vânt puternic.
John A. Donnelly Sr., şeful pompierilor şi al serviciilor medicale de urgenţă din District of Columbia, a declarat că toate eforturile de căutare şi salvare care au loc în acest moment se desfăşoară în apă, iar condiţiile sunt „periculoase”.
„Provocarea o reprezintă accesul. Apa în care acţionăm are o adâncime de aproximativ 2,5 metri, este vânt, sunt bucăţi de gheaţă acolo, deci este periculos şi greu de lucrat”, a declarat Donnelly. „Apa este întunecată, tulbure şi este foarte greu pentru ei să se scufunde”, a adăugat el, menţionând că eforturile de recuperare vor dura probabil mai multe zile. „Dacă vă puteţi imagina, râul este o mare pată neagră pe timp de noapte, fără nicio lumină, cu excepţia câtorva lumini de baliză”, a spus Donnelly, potrivit CNN.
ACTUALIZARE 08.05: Preşedintele Donald Trump a declarat că accidentul dintre un elicopter al armatei americane şi un avion de pasageri în apropiere de Washington „ar fi trebuit prevenit”.
„„Avionul se afla pe o linie perfectă și de rutină de apropiere de aeroport. Elicopterul mergea direct spre avion pentru o perioadă lungă de timp. Este o NOAPTE SENINĂ, luminile din avion erau puternice, de ce elicopterul nu a urcat sau a coborât, sau a întors. De ce nu i-a spus turnul de control elicopterului ce să facă în loc să întrebe dacă au văzut avionul”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.” adăugând: „NOT GOOD!!!”
ACTUALIZARE 07.30 Un reprezentant al Forței operaționale comune-Regiunea Capitalei Naționale, care face parte din armata SUA, a declarat pentru CBS News, partenerul american al BBC, că elicopterul militar Black Hawk care a fost implicat în accident se afla într-un zbor de antrenament.
Heather Chairez adaugă că aparținea Companiei B, Batalionul 12 de Aviație din Fort Belvoir din Virginia.
ACTUALIZARE 07.20 18 cadavre au fost scoase din râul Potomac după coliziunea dintre avionul regional de pasageri şi elicopterul militar Black Hawk, potrivit CBS News.
Niciun supravieţuitor nu a fost găsit până în prezent.
Avionul de linie s-a prăbușit în râul Potomac, la Washington, unde sunt în curs operaţiunile de căutare, a anunţat miercuri poliţia din capitala SUA, notează AFP.
Accidentul a implicat un zbor regional PSA Airlines, care s-a ciocnit cu un elicopter militar deasupra Washingtonului în timp ce urmA să aterizeze în jurul orei 4:00 dimineata, ora României, pe Aeroportul Ronald Reagan, potrivit Autorităţii americane de Reglementare a Aviaţiei.
Potrivit Administrației Federale a Aviației (FAA), un avion regional Bombardier CRJ700 PSA Airlines s-a ciocnit în aer cu un elicopter Sikorsky H-60 în timp ce se apropia de pista 33 de pe Aeroportul Național Reagan (DCA) în jurul orei 21:00, ora locală.
PSA opera ca zborul 5342 pentru American Airlines și a plecat din Wichita, Kansas. Nu s-a spus imediat despre victime sau despre cauza coliziunii.
Un Bombardier de acest tip poate transporta până la 78 de persoane.
Avionul venea de la Wichita, statul Kansas, cu 60 de pasageri şi patru membri ai echipajului şi urma să aterizeze la Washington la ora 21.00 (joi, 02.00 GMT).
Trei soldaţi ai armatei americane se aflau la bordul unui elicopter BlackHawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri în apropiere de Aeroportul Naţional Ronald Reagan Washington, a declarat un oficial american.
Vorbind sub rezerva anonimatului, oficialul a declarat că statutul soldaţilor nu era cunoscut, dar a adăugat că niciun oficial de rang înalt nu se afla la bordul elicopterului.
„O operaţiune de căutare şi salvare implicând mai multe agenţii este în curs de desfăşurare în râul Potomac în urma prăbuşirii unui avion”, a scris pe X poliţia din Washington.
Invocând un „accident aerian”, aeroportul a anunţat pe X că a „suspendat” toate decolările şi aterizările.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, „a fost informat despre situaţie: în mod tragic, se pare că un elicopter militar a intrat în coliziune cu un avion de pasageri„, a declarat pentru Fox News purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.
Trump a adăugat că „monitorizează situația și va oferi mai multe detalii pe măsură ce vor apărea”.
„Fie ca Dumnezeu să le binecuvânteze sufletele. Vă mulțumim pentru munca incredibilă făcută de salvatorii noștri”, se arată în declarația lui Trump.
O operaţiune de căutare şi salvare la care au participat poliţişti şi pompieri era în desfăşurare la locul accidentului.
Zeci de pompieri sunt angajați în operațiuni de scufundare la locul prăbușirii avionului în râul Potomac, potrivit unui oficial sindical din cadrul serviciuluim de pompieri.
Administrația Federală a Aviației, Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor și FBI investighează accodentul aviatic, potrivit BBC.