Novak Djokovic a devenit cel mai vârstnic lider al clasamentului ATP. Sârbul doboară recordul de longevitate deținut de Roger Federer

Novak Djokovic/Foto: Profimedia Images
8 aprilie 2024, 13:08

Jucătorul de tenis sârb Novak Djokovic a devenit, luni, la 36 de ani şi 322 de zile, cel mai vârstnic lider al clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti (ATP) de la înfiinţarea acestuia, în august 1973, când Ilie Năstase era primul număr 1 mondial.

Djokovic, care va participa săptămâna aceasta la turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, a doborât recordul de longevitate care aparţinea elveţianului Roger Federer, cu 36 de ani şi 320 de zile, precizează AFP.

Înaintea lui Federer, recordul a fost deţinut de spaniolul Rafael Nadal (33 ani şi 244 de zile) şi de americanul Andre Agassi (33 ani şi 131 de zile).

Italianul Jannik Sinner se menţine pe locul secund, la 1.0156 puncte de Djokovic şi cu un avans de doar 65 de puncte faţă de spaniolul Carlos Alcaraz, care completează podiumul.

Hubert Hurkacz, care a obţinut duminică primul său titlu pe zgură, la Estoril, a urcat pe locul 8.

Americanul Ben Shelton, campion la Houston, se află pe locul 14, cel mai bun din carieră, după ce a urcat două poziţii în urma trofeului câştigat la Houston.

Roger Federer și Novak Djokovic/Foto: Profimedia Images

Italianul Matteo Berrettini, care a cucerit titlul la Marrakech, revine în top 100, pe 84, după un salt de 51 de poziţii.

Filip Cristian Jianu, care a reuşit un salt de 11 locuri a devenit cel mai bine clasat român la simplu, pe locul 282. Nicholas David Ionel a coborât 21 de locuri faţă de săptămâna trecută şi se află acum pe 288. La dublu, Victor Cornea a urcat două trepte şi se află pe 65.

Clasamentul ATP la simplu:

1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 9.725 puncte

2 (2). Jannik Sinner (Italia) 8.710

3 (3). Carlos Alcaraz (Spania) 8.645

4 (4). Daniil Medvedev (Rusia) 7.165

5 (5). Alexander Zverev (Germania) 5.415

6 (6). Andrei Rublev (Rusia) 4.890

7 (7). Holger Rune (Danemarca) 3.795

8 (10). Hubert Hurkacz (Polonia) 3.665

9 (9). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 3.540

10 (8). Casper Ruud (Norvegia) 3.465

…………………………………………………..

282 (293). Filip Cristian Jianu 200

288 (267). Nicholas David Ionel 197

346 (324). Cezar Creţu 149

356 (355). Marius Copil 142

465 (466). Sebastian Gima 92

493 (485). Gabi Adrian Boitan 84

510 (506). Vlad Andrei Dancu 78

543 (544). Radu Mihai Papoe 69

553 (553). Dan Alexandru Tomescu 68 …

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă