Noul comandant al Armatei din Ucraina, bun cunoscător al mecanismelor Moscovei. Medvedev îl numește “trădător”
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, l-a calificat vineri drept “trădător” pe noul comandant şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, într-o reacţie la schimbarea decretată joi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la vârful armatei, transmite Reuters.
Zelenski l-a înlocuit pe popularul general Valeri Zalujnîi cu general-colonelul Oleksandr Sîrski, în vârstă de 58 de ani.
Sîrski s-a născut în iulie 1965 în regiunea Vladimir din Rusia, care făcea parte pe atunci din Uniunea Sovietică.
La fel ca mulţi responsabili din armata ucraineană, Sîrski a studiat la Moscova – la Şcoala Superioară de Comandă – iar unii dintre colegii săi au devenit între timp comandanţi în cadrul armatei ruse.
El a activat timp de 5 ani în Corpul de artilerie sovietic, iar în Ucraina s-a mutat în anii ’80.
Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei (între 2008 şi 2012), l-a acuzat pe Sîrski, care nu a făcut parte din armata Rusiei post-sovietice, că şi-a încălcat jurământul de ofiţer.
“Uitându-te la la biografia noului comandant şef al forţelor armate ucrainene Sîrski, îţi apare un sentiment de ură, dispreţ şi dezgust”, a subliniat Medvedev pe contul său de Telegram.
“Dezgust pentru un om care a fost ofiţer rus sovietic, dar a devenit un trădător de-al lui Bandera, care şi-a încălcat jurământul şi îi slujeşte pe nazişti, distrugându-i pe cei dragi. Fie ca pământul să ardă sub picioarele lui!”, a declarat Medvedev.
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei s-a referit la Stepan Bandera, un naţionalist ucrainean din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, care a colaborat cu Germania nazistă pentru a lupta împotriva Armatei Roşii. El este considerat un luptător pentru libertate de către unii ucraineni, dar e văzut drept un trădător de către mulţi ruşi, notează Reuters.
Preluare: Agerpres

