„Nora” de Ibsen prinde viață într-o nouă și captivantă regie la Teatrul Național din București. Piesa revine la Naţionalul bucureştean după 60 de ani

15 decembrie 2023, 11:15 (actualizat 15 decembrie 2023, 11:20)

La Sala Atelier, a Teatrului Național din Capitală, va avea loc în această seară avanpremiera spectacolului „Nora” de Henrik Ibsen, în regia lui Chris Simion -Mercurian. Spectacolul face parte din proiectul care susține demersul „GRIVITA 53 – primul teatru construit de la zero”, cu bani din Norvegia, iar finanțatorii au condiţionat ajutorul de punerea în scenă a unei piese norvegiene. Astfel, piesa lui Ibsen revine la Teatrul Național după 60 de ani, iar spectacolul se joacă cu casa închisă.

Regizoarea Chris Simion-Mercurian a adaptat textul piesei „Nora”, scris în urmă cu 150 de ani, pentru spectatorul din zilele noastre. A realizat o retrospectie în sufletul Norei, ca o vindecare. Noua punere în scenă o are pe Irina Movilă în rolul Norei, alături de Ioan Andrei Ionescu şi alte nume mari ale Teatrului Naţional.

IRINA MOVILĂ – actriţă: A fost o provocare, am auzit şi eu că „Nora” aceasta este ca un fel de Hamlet feminin. Este și asta ca o presiune deasupra capului. Sper că am fost suficient de relaxată ca să nu țin cont de acest lucru. Spectacolul propune un fel de radiografie a relațiilor noastre de cuplu.

Spectacolul este coproducție a Teatrului Național „I.L. Caragiale” și Asociației Culturale „Grivița 53″ şi face parte din proiectul care susține demersul „GRIVITA 53 – primul teatru construit de la zero”, finanțat din granturile norvegiene, prin programul RO-CULTURA.

CHRIS SIMION-MERCURIAN – regizor, fondator al Teatrului „Griviţa 53”: Nora” era o conditie în a ne demonstra şi spiritul de viitori mangeri culturali, nu doar de creeatori de culturală. Avem bucuria ca acest parteneriat să se întâmple cu TNB şi sprijinul acesta este foarte important pentru noi, reprezintă o validare. Am revenit după 20 de ani la TNB si în aceeași sală, Atelier, aici am debutat cu „Scaunele „, de Eugen Ionescu și după 20 de ani revin cu Ibsen.

Chris Simion-Mercurian s-a remarcat şi datorită perseverenţei cu care a realizat campania pentru construirea Teatrului „Griviţa 53, pe un teren cumpărat din banii proveniţi din vânzarea casei bunicii sale. I s-au alăturat actori si artişti, alaturi de care a confecţionat cărămizi pe care le vinde cu 53 de euro, ca să adune banii necesari. Cei care le cumpără devin ctitori, cu numele gravat pe pereţii din foaierul „Teatrului Griviţa 53”.

LUIGI BUZATU – şeful şantierului Teatrului ,,Griviţa 53: Am ajuns la cota 0 cu structura. Acum executăm stâlpi și pereți ai parterului.

Proiectul prevede ca noul teatru să devină funcţional până la finalul anului 2024.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite