Nomadismul digital, noul stil de muncă. Pensiuni din zonele rurale din Spania, transformate în spații de lucru pentru foștii corporatiști
În zonele rurale din Spania, multe pensiuni s-au transformat în spații de lucru special amenajate pentru foștii corporatiști, care caută oaze de liniște și relaxare departe de clădirile de birouri.
Mulți angajați și-au schimbat complet stilul de viață: acum călătoresc mult, își caută mereu noi destinații și își împart birourile pentru câteva săptămâni cu colegi noi.
Alejandro Hernandez, nomad digital: „Este ca și când ai fi mereu în vacanță. Lucrezi 6, 7, 8 ore, și după profiți de timpul rămas pentru a explora locul, pentru a descoperi locuri noi, orașe și regiuni noi„.
Ruben Garcia, nomad digital: „Cred că este un avantaj să lucrezi cu cineva, să nu fii singur. Să împărtășești din experiențele și problemele tale și să ai și momente de relaxare în care să vorbești despre alte subiecte„.
Localnicii și proprietarii de pensiuni speră ca locurile să fie suficient de atractive astfel încât unii dintre vizitatori să aleagă să se mute la țară și să ajute astfel la repopularea satelor.
Patricia Garcia, proprietară de pensiune: „Dacă oamenii vor să se lucreze astfel este foarte bine, mai ales că, pe termen lung, poate vor dori să rămână în sat, să investească, să pornească o afacere și așa mai departe„.
Guvernul Spaniei a anunțat chiar că și după terminarea crizei sanitare, peste 230 de mii de funcționari publici vor putea alege să continue să lucreze de acasă timp de 3 zile pe săptămână.
Numărul infectărilor este în creștere și multe zone au început să impună din nou restricții. Autoritățile sunt îngrijorate de întreruperile în distribuția de vaccinuri, iar Madridul a anunțat chiar că va suspenda temporar activitatea centrelor de vaccinare masivă din lipsă de doze.