Noi creșteri de prețuri la preparatele de oaie și de capră, din cauza pestei micilor rumegătoare. Aproape 220.000 de animale, sacrificate în ultimele săptămâni
Brânza, carnea și preparatele din carne de oaie și de capră s-ar putea scumpi și mai mult. Comercianții anunță noi creșteri de prețuri, după ce aproape 220.000 de animale au fost sacrificate, în ultimele săptămâni, din cauza Pestei Micilor Rumegătoare. Între timp, autoritatea sanitar-veterinară încearcă să afle cum a apărut boala în România.
Ioan Beschiu vinde produse tradiționale în cea mai mare mare piață din București. Are și o fermă de oi în județul Bihor și e îngrijorat de înmulțirea focarelor de Pesta Micilor Rumegătoare. Spune că deja a fost anunțat de către furnizori că brânza de oaie se scumpește.
Ioan Beschiu, comerciant de produse tradiţionale: Telemeaua deja a explodat cu 4 lei, în timp de o săptămână. Și de la secetă, din cauza că e foarte puțină, dar și de la boala. Astea două afectează cel mai mult.
Aproape 220.000 de oi și capre au fost sacrificate, în ultimele două săptămâni în județele Tulcea, Constanța și Timiș, unde au apărut focare de Pesta Micilor Rumegătoare.
Ioan Sterp, vicepreşedinte, Asociaţia Profesională a Crescătorilor de Oi din România: Dacă se extinde la ovinele de reproducţie atunci e problemă şi cu producţia de lapte şi cu producţia de miel. În momentul în care noi nu mai avem matcă, ce mai mulgem? De unde mai producem un lapte, de unde mai producem o telemea. În momentul în care rămân foarte puţine, normal că o urce preţul, nu?
O nouă scumpire a preparatelor de oaie și de capră ar veni în contextul în care prețurile au crescut deja.
Brânza de oaie ne costă tot mai mult. În țară, prețurile au crescut în ultimul an și au fost mai mari, în medie, în iunie cu peste 5% decât în perioada similară a anului trecut, conform statisticilor oficiale. Astfel, un kilogram de telemea veche de oaie poate să coste acum chiar și 50 de lei, cu 2 lei și 50 de bani mai mult decât vara trecută.
Un kilogram de carne de oaie se vinde cu un preț cuprins între 40 și 47 de lei. Unele sortimente de brânză de oaie și de capră costă și mai mult. Ca să atragă clienții, unii comercianți afișează prețurile la suta de grame.
Autoritatea sanitar-veterinară face verificări să afle cum a ajuns Pesta Micilor Rumegătoare în România.
Dănuț Pale, vicepreşedinte, Autoritatea Naţională Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentului: Boala aceasta nu a intrat în România. Boala aceasta a fost adusă în România. Virusul acesta nu trăiește în România. El de obicei este cantonat în țări din Africa de Nord, din Asia. Și prin urmare trebuie să stabilim foarte clar cum a pătruns în România.
Pesta Micilor Rumegătoare este o boală virală foarte gravă, iar mortalitatea în rândul ovinelor și caprinelor infectate poate ajunge la 70 la sută. Nu afectează însă omul.