Nicușor Dan: Există o corelație între prosperitatea unei țări și nivelul de educație financiară

20 April 2026, 11:43 (actualizat 20 April 2026, 20:18)

Președintele țării participă la deschiderea Forumului Educației Financiare cu tema „Educația Financiară: Interfața coeziunii între furnizorii și utilizatorii de produse financiare”.

Declarații Nicușor Dan:

-E important ca un tânăr care iese din școală, un om adult, să cunoască ecosistemul financiar care-l înconjoară. Cum să ia un credit, cum să compare, cum se poate investi – astea sunt chestiuni elementare, fără de care, în secolul XXI, ești lipsit de niște abilități absolut esențiale.

-Există o corelație între prosperitatea unei țări și nivelul de educație financiară. Corelația e demonstrată în studii. De ce se întâmplă asta? Pentru că, pe de o parte, când ai niște oameni cu o educație financiară, ei vor influența politicile publice. Politicienii se uită la oamenii care le cer votul și, în funcție de asta, merg într-o parte sau alta cu politicile publice. Am văzut exemple în care o lipsă de cunoaștere financiară a societății a dus politicianul în decizii nesănătoase pentru economia românească.

-O societate cu o educație financiară sănătoasă va avea mai mult antreprenoriat și, fără antreprenoriat, economia scârțâie, și va avea un apetit pentru a aduce capital către zona privată a economiei, unde este nevoie de acel capital.

-Noi trăim un război informațional, pe care-l vedem la toate nivelurile, inclusiv la falsele reclame de pe internet, în care domnul guvernator vă invită să investiți ca să aveți profit de 300%. Cine are o educație financiară va ști că nu există profit de 300%. Ăsta este doar un aspect al dezinformării. Dar alte aspecte vizează însăși încrederea oamenilor în democrație și încearcă să-i ducă către modele autoritare. ȘI asta este o chestiune extrem de serioasă. De aceea am fost foarte bucuros și onorat când am fost invitat să vin la această reuniune, pentru că este nevoie, inclusiv în zone în care un profesionist, de principiu, spune că n-are ce să caute, cum ar fi Tik Tok-ul, e nevoie ca oameni cu credibilitatea lor profesională să intre și să demaște impostura din aceste zone. Pentru că altfel o parte întreagă a societății noastre se duce într-o dorecție total total nesănătoasă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite