Nicușor Dan despre procesele în cazurile de femicid: Durează enorm, pare că oamenii aștia nu vor păți niciodată nimic

Nicușor Dan
26 November 2025, 15:15 (actualizat 26 November 2025, 15:17)

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat miercuri că Administrația Prezidențială monitorizează modul în care instituțiile statului gestionează cazurile de violență domestică și femicid, iar un consilier dedicat a fost numit pentru coordonarea analizei interinstituționale.

Președintele a explicat ”că va exista un raport în urma discuției cu toate instituțiile care se ocupă de fenomen. Dincolo de asta, așa cum ați văzut, există niște anchete interne pe modul în care s-a procedat în cazuri în care femeile au reclamat și nu au avut, la timpul potrivit, suport de la instituțiile statului. De asemenea, aceste anchete vor fi extrem de relevante pentru cum vom proceda în viitor.

Președintele României, Nicușor Dan, a spus că durata procesului penal pentru orice fel de faptă este enorm de mare și pare că oamenii aceștia nu vor păți niciodata nimic.

”De asemenea, aceste anchete vor fi extrem de relevante pentru cum vom proceda în viitor. Și foarte important, am spus chiar acum de la tribuna, să ne uităm la mecanisme. Pentru că, din păcate, durata procesului penal pentru orice fel de faptă este enorm de mare și nu mai există o corespondență în capul oamenilor între o faptă și sancțiunea care este dispusă peste 5 ani sau 6 ani. Pare că oamenii ăștia nu vor păți niciodată nimic”, a subliniat președintele.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite