Nicușor Dan, despre acordul propus de Înalta Curte: Ar fi util ca și unii, și alții să fie mai ponderați în manifestările lor publice. M-am văzut beștelit de câțiva magistrați zilele trecute
Președintele României, Nicușor Dan, a fost întrebat, în cadrul conferinței de presă de la Palatul Cotroceni, despre acordul pentru justiție și stabilitate instituțională anunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, document care ar urma să fie discutat la întâlnirea dintre șeful statului, coaliția de guvernare și reprezentanții magistraților.
Înalta Curte propune, între altele, adoptarea unui cod de conduită comun al instituțiilor statului, aplicarea principiului consultării obligatorii înaintea oricărei modificări legislative care afectează sistemul judiciar și acordarea de compensații financiare suplimentare pentru magistrați.
Președintele a precizat că nu fusese informat oficial despre document, dar consideră utilă o asemenea inițiativă. „În primul rând, nu am avut această informație. Pe prima liniuță din ce ați citit, sunt absolut de acord. Cred însă că trebuie să fim echilibrați. M-am văzut beștelit de câțiva magistrați zilele trecute, fără să am nicio vină. Eu cred că, dimpotrivă, am încercat să fiu echilibrat în a rezolva această problemă a societății”, a spus Nicușor Dan.
Șeful statului a explicat că un asemenea acord ar putea ajuta la clarificarea relațiilor dintre instituții:
„Niciodată nu strică să mai spui ceva explicit, deși lucrurile sunt scrise implicit. Sunt mai multe decizii ale Curții Constituționale care vorbesc despre raporturile de putere, dar niciodată nu strică să explicităm niște lucruri. Cred că ar fi util ca, pe acest subiect sensibil, și unii, și alții să fie mai ponderați în manifestările lor publice.”
Președintele a adăugat că orice dialog între instituțiile statului este binevenit, dar discuțiile despre beneficii suplimentare pentru magistrați nu sunt, în opinia sa, o urgență: „De principiu, orice formă de propunere într-un dialog între părți e binevenită.
În privința fidelizării magistraților, e prima oară când aud subiectul ăsta în spațiul public. Eu cred că există un echilibru, în acest moment, în ceea ce privește salariile. Ele sunt mult mai mari decât în alte categorii profesionale, a arătat președintele.
Nicușor Dan a subliniat că remunerațiile ridicate pentru magistrați sunt justificate, tocmai pentru a garanta independența și integritatea deciziilor lor: „Se întâmplă peste tot în lume – trebuie să-i asiguri judecătorului confortul necesar și să-l oprești de la tentația de a nu judeca corect.”
În concluzie, președintele a precizat că, deși discuția despre compensații poate fi avută, nu o consideră prioritară: „Putem să avem această discuție, dar nu cred că este urgentă în momentul ăsta.”
Preşedintele Nicuşor Dan a mai afirmat miercuri că în societate actul de justiţie este confundat “cu 50 de persoane care judecă dosarele marilor corupţi”.
Nicuşor Dan a declarat cu privire la discuţia despre pensiile magistraţilor că, “dincolo de jalonul PNRR, e anormal ca pensia să fie cât salariul”. În opinia acestuia, “să transformi asta în ură la adresa unei categorii sociale nu e benefic pentru societate, cu atât mai mult cu cât de acea categorie depind mulţi oameni”.
“Dincolo de 10-15 ani, 70% (din salariu, la pensie – n.r.) – trebuie să găsim cu toţii o cale prin care să găsim un echilibru pe această chestiune socială”, a transmis preşedintele într-o conferinţă de presă susţinută la Cotroceni.
El a apreciat că în cazul pensiilor judecătorilor şi procurorilor “avem o tensiune şi trebuie să găsim un echilibru”.
Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte după-amiază, la Palatul Cotroceni, cu liderii coaliţiei de guvernare şi cu reprezentanţi ai magistraţilor.

