Nicolae Ciucă: Împreună cu omologii mei din Bulgaria, Muntenegru și Macedonia de Nord am reconfirmat orientarea strategică fermă a țărilor noastre către valorile euro-atlantice

Şefii de Guvern ai statelor NATO din Europa de sud-est s-au reunit luni în capitala Bulgariei Sofia
Şefii de Guvern ai statelor NATO din Europa de sud-est s-au reunit luni în capitala Bulgariei Sofia
28 martie 2022, 16:51

“Îi mulțumesc premierului Bulgariei, Kiril Petkov, care a oferit oportunitatea consultărilor aprofundate privind consecințele invaziei ruse în Ucraina asupra securității Europei de Sud-Est.

Împreună cu omologii mei din Bulgaria, Muntenegru și Macedonia de Nord am reconfirmat orientarea strategică fermă a țărilor noastre către valorile euro-atlantice.

Coordonarea în regiunea noastră este deosebit de necesară.

Am discutat cu omologii mei despre dezvoltarea cooperării ca aliați NATO pentru a întări postura de apărare și descurajare a Alianței Nord-Atlantice pe Flancul Estic și am invitat aliații să contribuie la structurile NATO de pe teritoriul nostru.

Alegerea făcută de Rusia de a declanșa războiul împotriva Ucrainei a afectat grav climatul de securitate în regiunea Mării Negre și în Sud-Estul Europei.

Am hotărât să contracarăm influența Federației Ruse prin creșterea rezilienței noastre, inclusiv prin reducerea dependenței energetice față de Rusia, combaterea narativelor false ale Rusiei, securitate cibernetică sporită și o creștere a comerțului între statele noastre.

România, Bulgaria, Muntenegru și Macedonia de Nord vor continua pe drumul unei cooperări mai puternice în această parte a Europei pentru a face față amenințărilor la adresa securității noastre comune”, a scris pe Facebook premierul Nicolae Ciucă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite